Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Controverse în social media după un protest al unei activiste transgender

By Redactia , in Stirile zilei , at 29 ianuarie 2024 Etichete: , , , ,

Antonella Lerca Duda, auto-descrisă ca activistă transgender și autoare a unei cărți despre viața sa ca prostituată, a perturbat vineri o reprezentație la Teatrul Mic din București, conform unor înregistrări video publicate pe rețelele sale de socializare.

Ea și-a exprimat nemulțumirea legată de alegerea actorului Gabi Costin pentru interpretarea unui personaj trans în piesa „Eu sunt propria mea soție”, regizată de Teodora Petre. Conform înregistrărilor video, protestatara a fost îndrumată pașnic și fără incidente violente să părăsească scena de către un paznic, după ce a apărut îmbrăcată sumar în fața audienței.

Intervenția sa de la Teatrul Mic din București a stârnit discuții în social media, chiar dacă cei mai mulți internauți au aplaudat-o pentru gestul ei.

„În ce context s-a întâmplat asta? Ai avut rezervare să urci pe scenă și să vorbești cu publicul? Ai avut un număr pregătit special aprobat de ei să te dezbraci în lenjerie intimă și să vorbești cu publicul? Pentru ca dacă răspunsul este nu, oricine ar fi urcat pe scena aceea neautorizat și dezbrăcat cu siguranță ar fi primit același tratament, nu cred ca aici a fost vorba ca te da afară fiindcă ești trans, ci pentru ca ei au considerat ca este un comportament neadecvat și oricine, femeie sau bărbat, dacă ar fi urcat pe scenă în circumstanțele precizate mai sus ar fi primit același tratament. No hate tho, tu ești superbă.” / „BROVO De asta are nevoie activismul pentru drepturile lgbtq+ în România, de femei curajoase ca tine”/ „Ar fi nevoie de mai multe gesturi ca al tău”/ „You are great ! Solidarity and Love !”, sunt doar câteva dintre comentariile de la videoclipul postat de Antonella.

Conform Newsweek, Antonella Lerca Duda este o persoană transgender de origine romă, care se identifică drept lucrătoare sexuală. În 2020, ea a dezvăluit intenția de a se candida pentru un loc în Consiliul Local al Sectorului 2.

foto: Instagram Teatrul Mic

Comentarii