Wednesday, July 8, 2020
Jurnalism corect


Controverse în cazul răpirii unui român în Libia/ Bărbatul figurează că ar fi participat la un proces în Ploiești chiar în perioada în care era sechestrat

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 30 iunie 2020 Etichete: , ,

Inginerul petrolist român, despre care s-a anunțat în iulie 2019 că ar fi fost răpit de către un grup armat necunoscut în Libia a fost reținut de Poliție pe 12 aprilie pe aeroportul Otopeni, la întoarcerea în țară, și dus la spitalul penitenciarului Jilava pentru a executa o pedeapsă de 12 ani primită pentru un viol comis în anul 2008. Decizia Curții de Apel Ploiești a fost dată în anul 2019, iar în motivarea instanței se precizează că bărbatul a fost prezent în persoană în sala de judecată, deși din documentele analizate de Profit.ro reiese că bărbatul ar fi lipsit permanent din țară în perioada iulie 2018-aprilie 2020.

Fapta de viol a fost denunțată în anul 2009, după ce victima născuse, de reprezentanții maternității unde avusese loc nașterea. Ulterior au urmat deschiderea unui dosar penal de către polițiști, efectuarea testului ADN și audierile. După ani de zile, adică în 2017, Pușcașu a fost trimis în judecată pentru viol. Condamnarea sa de 12 ani de închisoare a fost pronunțată anul trecut, când bărbatul nu se afla în țară.

Bărbatul a fost „prezent” în sala de judecată în timp ce era răpit în Libia

Potrivit analizei Profit.ro, toate documentele arată că bărbatul a fost răpit în Libia pe 14 iulie 2018 și eliberat pe 30 martie 2020. A revenit în România pe 12 aprilie 2020, când a fost și reținut și dus la Jilava, ulterior fiind transferat la penitenciarul Mărgineni. Bărbatul ar fi lipsit în intervalul 14 iulie 2018- 12 aprilie 2020 din România, însă în motivarea deciziei instanței se afirmă că bărbatul ar fi fost prezent fizic în persoană pe 18 aprilie în sala de judecată.

„Tot în legătură cu acest aspect, suplimentar, Curtea de Apel Ploiești a mai constatat și faptul că la termenul de judecată din data de 18.04.2019 inculpatul P.V.L. a fost prezent în sala de judecată și a luat termen în cunoștință, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 353 alin. (2) Cod de procedură penală, potrivit cărora „partea sau alt subiect procesual principal prezent personal la un termen nu mai sunt citați pentru termenele ulterioare chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre termene, cu excepția situațiilor în care prezența acestora este obligatorie”, se arată în motivarea instanței.

Valentin Laurențiu Pușcașu, răpit

În urmă cu doi ani, pe 14 iulie 2018, Valentin Laurențiu Pușcașu a fost răpit alături de trei libieni de o grupare armată. Ulterior, doi dintre cei răpiți au fost eliberați. Aceștia lucrau la o companie petrolieră. După o lungă perioadă în care nu s-a mai știut nimic de acest caz, compania petrolieră a transmis un comunicat, la finalul lunii martie, în care anunța că cei doi bărbați răpiți au fost eliberați.

Ulterior, pe 12 aprilie 2020, Valentin Laurențiu Pușcașu a fost reținut pe aeroportul Otopeni, la întoarcerea în țară, fiind dus la spitalul penitenciarului Jilava. Potrivit portalului instanțelor, din închisoare inginerul a demarat mai multe căi extraordinare de atac împotriva sentinței de condamnare, respectiv apel împotriva deciziei de respingere a cererii sale de rejudecare a procesului penal, apel împotriva respingerii unei contestații în anulare anterioare, plus o excepție de neconstituționalitate, cu obiect neprecizat. De asemenea, a făcut o plângere cu privire la regimul de executare a pedepsei.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW