Thursday, December 2, 2021
Jurnalism corect


Control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal – Se verifică dosarele de sechestrare şi viol din ianuarie 2018 până în prezent

By Andreea Traicu , in Justitie Stirile zilei , at 1 august 2019 Etichete: , ,

Parchetul General anunţă că Serviciul de Îndrumare şi Control a început un control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, verificările vizând toate cauzele de sechestrare şi viol din ianuarie 2018 până în prezent.

Comunicatul Parchetului General:

„Urmare a solicitării adresată de ministrul justiției la data de 26 iulie 2019 procurorului general al P.Î.C.C.J., de a dispune efectuarea de verificări imediate pentru a se stabili modul de derulare a anchetei în cazul criminalului din județul Olt, a rezultatului controlului efectuat de către Serviciul de Îndrumare și Control din cadrul P.Î.C.C.J. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal și D.I.I.C.O.T – Serviciul  Teritorial Craiova având ca obiectiv verificarea aspectelor semnalate în mass-media la data de 26.07.2019, referitoare la dispariția elevei Alexandra Mihaela Măceșanu urmată de uciderea acesteia și având în vedere celeritatea solicitată de ministrul justiției pentru punerea în aplicare a propunerilor rezultate, procurorul general al P.Î.C.C.J. a dispus efectuarea unui control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal cu privire la respectarea dispozițiilor privind primirea, înregistrarea, repartizarea și continuitatea în soluționarea lucrărilor și dosarelor penale.

Controlul va fi efectuat de către procurori din cadrul Serviciului de Îndrumare și Control, se va desfășura începând cu data de 1 august 2019 și are printre obiective și verificarea stadiului cercetărilor și a modalității de exercitare a supravegherii în cauzele aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală, având ca obiect infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, precum și a cauzelor având acest obiect soluționate în perioada 01.01.2018 – 31.07.2019.

De asemenea, vor fi verificate cauzele mai vechi de 1 an de la prima sesizare aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală”, transmite Parchetul General.

Verificările vin în contextul cauzei privind dispariţia Alexandrei, o tânără de 15 ani. Principalul suspect, Gheorghe Dincă, le-a spus anchetatorilor că a răpit-o pe fată şi că a ucis-o, însă cadavrul nu a fost găsit.

Foto: Inquam Photos/Bogdan Dănescu

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW