Tuesday, January 26, 2021
Jurnalism corect


Controale la toate secţiile de terapie intensivă pentru verificarea condiţiilor de punere în funcţiune a aparaturii medicale

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 15 noiembrie 2020 Etichete: , , ,

Guvernul a decis, duminică, realizarea unor controale la toate unităţile de terapie intensivă din ţară pentru verificarea instalațiilor și a condițiilor de punere în funcțiune a aparaturii medicale. Decizia a fost luată după incendiul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, în urma căruia 10 persoane au murit, alte 7 fiind în stare gravă.

„Premierul Ludovic Orban a avut în această dimineață o întâlnire de lucru cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență secretarul de stat Raed Arafat, șeful IGSU Dan Paul Iamandi și directorul Inspecției Sanitare de Stat, Mioara Comana.

În cadrul ședinței a fost realizată analiza intervenției în cazul tragediei de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, stadiul transferului pacienților supraviețuitori și a fost solicitată colaborarea tuturor instituțiilor abilitate în desfășurarea cu celeritate a anchetei pentru stabilirea cauzei incendiului.

De asemenea, s-a decis ca, începând cu ziua de luni, echipe mixte ale Direcțiilor de Sănătate Publică și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să desfășoare controale în toate secțiile de terapie intensivă de la nivel național pentru verificarea instalațiilor și a condițiilor de punere în funcțiune a aparaturii medicale”, a transmis Guvernul.

Sursa foto: Inquam Photos / tvmneamt.ro / Flavius Corfu

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW