Controale ale Gărzii de Mediu Dolj la firme care gestionează uleiuri uzate/ Amenzile au ajuns la peste 42.000 de lei
Echipele de inspectori ai Gărzii de Mediu Dolj au efectuat verificări la diverse companii responsabile de gestionarea uleiurilor uzate și, în urma constatării unor nereguli, au impus amenzi în valoare totală de peste 42.000 de lei.
“Având în vedere petiţiile adresate Comisariatului Judeţean Dolj al Gărzii Naţionale de Mediu, petiţii referitoare la mirosuri ca urmare a unor arderi de diferite deşeuri în municipiul Craiova, comisarii GNM-CJ Dolj au efectuat 20 de controale în prima jumătate a lunii ianuarie 2024 la operatorii economici care gestionează uleiuri uzate, provenite din schimburile de ulei de la diverse vehicule”, au transmis reprezentanţii Gărzii de Mediu Dolj.
Inspectori din cadrul Gărzii de Mediu Dolj au desfășurat verificări pentru asigurarea conformității cu legislația de mediu, concentrându-se în special pe prevederile OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, Hotărârea 856/2002 referitoare la evidența gestionării deșeurilor și Hotărârea de Guvern 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României. În urma constatării unor nereguli, au fost impuse patru amenzi cu o valoare totală de 42.500 de lei, alături de două avertismente.
“Operatorii economici care gestionează uleiuri uzate nu au obligaţia de a obţine Autorizaţie de Mediu, conform legislaţiei prevăzute de Ordinul 1798/2007, dar acest lucru nu îi exonerează de respectarea prevederilor legislaţiei de mediu în vigoare, şi anume să amenajeze un spaţiu adecvat pentru depozitarea corespunzătoare a uleiului uzat, să întocmească evidenţa gestiunii deşeurilor generate sau să predea numai către operatori economici autorizaţi deşeurile rezultate din activitate. În schimb, pentru service-urile auto care au ca obiect de activitate şi spălătorie sau vopsitorie, este nevoie de obţinerea Autorizaţiei de Mediu”, au mai precizat reprezentanţii Gărzii de Mediu Dolj.
Comisarii au informat că petițiile depuse la începutul anului 2024 către comisari au avut în vedere și deficiențe în ceea ce privește evacuarea apelor uzate menajere. Ca urmare a constatării acestor abateri în localitățile învecinate Craiovei, au fost impuse șapte sancțiuni, cu o valoare totală de 28.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 241/2006 privind Serviciul de alimentare cu apă și canalizare.
foto: Inquam Photos / Octav Ganea



