Saturday, May 11, 2024
Jurnalism corect


Continuă protestele transportatorilor și fermierilor. Ministrul agriculturii solicită o nouă rundă de discuții

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 18 ianuarie 2024

Centrul Infotrafic informează că joi dimineaţă circulaţia este îngreunată la Vama Siret (Suceava) şi în Afumaţi (Ilfov) din cauza protestelor transportatorilor sau fermierilor.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, cea din care fac parte marile asociații de fermieri a anunțat luni, în urma discuțiilor cu ministrul agriculturii, Florin Barbu, că nu mai există temei pentru continuarea protestelor, după ce toate revendicările au fost asumate și au primit termene clare de implementare. Cu toate acestea, protestul continuă în cea de-a noua zi de la declanşarea manifestațiilor.

Pe DN 2, pe sensul de ieşire din ţară prin Vama Siret, circulaţia se desfăşoară dirijat.

De asemenea, pe DN 2, în localitatea Afumaţi, prima bandă a sensului către Bucureşti este ocupată de autovehiculele staţionate, circulaţia desfăşurându-se pe banda a doua, fără probleme majore de fluenţă.

„Recomandăm conducătorilor auto să se intereseze cu privire la restricţiile de trafic, să evite zonele cu manifestaţii, alegând rute alternative, şi să respecte indicaţiile poliţiştilor care desfăşoară activităţi în teren de fluidizare a circulaţiei!”, precizează poliţiştii rutieri.

Ministrul agriculturii îi așteaptă pe fermierii care protestează la Afumați

Într-un mesaj publicat seara trecută pe pagina sa de Facebook, ministrul agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că îi invită la discuții pe fermierii care protestează la Afumați.

„Am transmis, în această seară fermierilor care se află în stradă, în zona Afumați o nouă invitație la dialog la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru mâine dimineață la ora 9.00. Îi aștept la minister pe toți fermierii, indiferent dacă fac sau nu parte din asociațiile care au fost în această săptămână la întâlnirile organizate la MADR sau au dat deja mandat delegației care s-a prezentat la Ministerul Agriculturii sâmbătă, 13 ianuarie 2024. Așa cum am spus, ușa Ministerului este mereu deschisă, iar fermierii vor găsi oricând în mine un partener de dialog pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă”, a transmis Florin Barbu.

Cererea pentru autorizarea unui protest de amploare în centrul Capitalei, respinsă de Primărie

Primăria Municipiului București a respins, marți, o cerere pentru autorizarea unui protest al fermierilor și transportatorilor în centrul Bucureștiului. Potrivit primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, protestatarii ar fi vrut să ocupe, de vineri până luni, cu 15.000 de vehicule, Piaţa Victoriei, ceea ce ar fi dus la paralizarea transportului în Capitală.

„Am respins solicitarea de protest a transportatorilor și a fermierilor pentru că nu este rezonabilă. Aceștia au solicitat explicit ocuparea integrală de vineri până luni a Pieței Victoriei și a străzilor adiacente, pentru 15.000 de mașini si utilaje. Evident ca întregul transport ar fi fost blocat în București. Cel mai mare protest autorizat cu mașini a avut loc în 2017. Cele 3800 de autoturisme au fost dispuse atunci în Piața Victoriei și de-a lungul Bulevardului Kiseleff, dar fără blocarea circulației. Dreptul la protest este consfințit de lege, însă fără perturbarea funcționării normale a drumurilor publice sau a transportului în comun. Vom aproba orice solicitare de protest care respectă legea, așa cum am făcut și până acum”, a scris Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.

Sursa foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW