Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Continuă blocajul privind bugetul Capitalei. Primăria generală mai are bani doar pentru plata salariilor 

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 11 martie 2024

Consiliul General a respins luni, 11 martie, pentru a treia oară, bugetul municipiului București pentru anul 2024. Primarul general, Nicușor Dan, a anunțat că a reușit să deblocheze 265 milioane de lei pentru creșterea alocărilor către subvenții, însă acest lucru nu i-a convins pe liberalii, care s-au abținut de la vot. În schimb, edilul a avertizat că, deși a reușit să identifice bani pentru a plăti în această lună salariile angajaților primăriei, conturile instituției vor rămâne pe zero, astfel că eventuale cheltuieli neprevăzute nu vor putea fi acoperite. S-au înregistrat 17 voturi „pentru”, 23 de „abțineri” și un vot împotrivă.

Potrivit propunerii primarului general, respinsă însă de consilieri, totalul fondurilor preconizate pentru anul acesta, inclusiv subordonate, se ridică la 10,6 miliarde lei, din care 7,8 miliarde lei reprezintă bugetul local. Subvenția pentru termie se ridică la 1,1 miliarde de lei, la fel și cea pentru transportul. Cheltuielile de investiții ale primăriei, fără subordonate, sunt de circa 1,5 miliarde lei.

La fel ca la ședința precedentă, consilierii liberali l-au acuzat pe Nicușor Dan că nu a alocat fonduri suficiente pentru subvențiile la termie și transportul public, în cuantum de aproximativ 1 miliard de lei. Aceștia au și depus un amendament în acest sens, fără însă a menționa de unde ar trebui să fie tăiați acești bani.

Primarul recunoaște că bugetul nu cuprinde alocări suficiente pentru plata subvențiilor, însă susține că veniturile sunt subevaluate din cauza unei estimări greșite a Ministerului Finanțelor dar și pentru că anumite deconturi din fonduri europene sunt cuprinse drept cheltuieli bugetare.

Nicușor Dan a deblocat 265 milioane de lei

În cadrul ședinței, primarul general a transmis că, în urma unei decizii a Ministerului Finanțelor, va a reușit să deblocheze în buget suma de 265 milioane de lei, pe care este dispus să o aloce către subvenția la termie, așa cum cer consilierii liberali.

„V-aș ruga să discutăm dacă există un consens pentru ca bugetul să treacă. Joi s-a pronunțat Ministerul Finanțelor și ne-a validat împrumutul. Asta înseamnă că putem să eliberăm 265 milioane de lei, datorie publică ce figurează la bugetul local. Astfel putem să ducem 265 milioane de lei la capitolul cheltuieli, cum ar fi subvenția pentru termie. M-am întâlnit cu grupul PNL care mi-a spus că cele două subvenții să aibă împreună 3 miliarde de lei. M-am întâlnit cu instituții mai mari, cum sunt Administrația Străzilor, Administrația Spitalelor, ALPAB, care mi-au spus că o diminuare a bugetelor le-ar afecta activitatea. M-am întâlnit cu grupul USR, care mi-a spus că nu ar fi de acord cu astfel de reduceri. Deși am invitat formal și informal grupul PSD, discuția nu a avut loc”, a declarat Nicușor Dan.

Impas în Consiliul General

Propunerea primarului nu i-a convins însă pe liberali, care au cerut o alocare ceva mai mare, apropiată față de cerința lor.

„Așteptam de la dumneavoastră să veniți cu un răspuns. Am primit o convocare seacă pentru ora 14:00. Conținutul amendamentului l-am primit în jur de ora 13:00. Cred că este un demers neserios. Bugetul trebuie să aibă și câteva dintre principiile enunțate de noi. Nu putem găsi idealul, dar veniți cu niște argumente. Nu suntem absurzi”, a declarat Andrei Badiu (PNL).

„Sunt nevoit să subscriu la părerea domnului Badiu. Demersul dumneavoastră mi se pare neserios. Este un demers de un formalism evident. În mod cert grupul PSD înțelege necesitatea adoptării bugetului. Cei care au de suferit sunt angajații primăriei. Dumneavoastră transferați responsabilitatea către Consiliul General”, Valeriu Șuhan (PSD).

„Domnii de la PSD și PNL trebuie să își asume blocajul. Domniile lor au intrat deja în campanie electorală și blochează bugetul din motive politicianiste și de campanie, nicidecum din motive raționale și etice. Nu este nicio problemă să veniți cu amendamente la buget. Vă promită că eu vi le susțin, dacă sunt serioase și oneste”, a precizat Răzvan Sebe (PMP).

„Bugetul conține bani pentru investiții, ne dorim ca acest lucru să se întâmple. Ne aflăm într-un blocaj care afectează, nu doar investițiile ci și salariile și funcționarea normală a primăriei”, a transmis Valentin Necula (USR).

Nicușor Dan a găsit bani pentru salarii

În schimb, edilul a avertizat că, deși a reușit să identifice bani pentru a plăti în această lună salariile angajaților primăriei, conturile instituției vor rămâne pe zero, astfel că eventuale cheltuieli neprevăzute nu vor putea fi acoperite.

„În conturile noastre sunt 22 milioane de lei. Prin înțelegeri cu diverse cu compania Termoenergetica și alte companii am ajuns la 30 – 35 milioane de lei. Cu banii aceștia vom plăti salariile, dar nu și taxele la stat. După ce o să facem asta nu vom mai avea chiar nimic în cont. Dacă o să ceară spitalele, sau pentru străzi, ALPAB, iluminat public, nu o să avem bani să le dăm”, a precizat Nicușor Dan.

Comentarii