Stirile zilei

Consultări la Cotroceni cu potențialii parteneri de coaliție și reprezentanții minorităților / Agenda zilei: măsuri economice și un posibil draft final

Luni, Palatul Cotroceni găzduiește o rundă de negocieri între președintele Nicușor Dan și liderii formațiunilor care ar putea alcătui viitorul executiv – PSD, PNL, USR, UDMR – precum și reprezentanți ai minorităților naționale. Tema centrală a consultărilor: conturarea unui pachet de soluții economice menite să reducă deficitul bugetar pe termen scurt și mediu.

Deși se anticipează că până la sfârșitul zilei va fi redactată o primă versiune a măsurilor discutate, șeful statului a subliniat că aceasta nu va reprezenta o variantă finală și că, pentru moment, nu va fi dezvăluit numele candidatului pentru funcția de prim-ministru.

Întrebat de presă despre ora exactă a întrevederilor de luni, Nicușor Dan a refuzat să ofere un răspuns concret, limitându-se la a confirma subiectul dezbaterii: „Suntem într-o fază de discuţii şi eu apreciez foarte mult că toţi oamenii sunt rezonabili, adică vorbesc de liderii partidelor. Aşteptaţi-ne să venim cu setul asumat de măsuri”.

Președintele a reiterat ideea că forma finală a pachetului economic nu va fi gata luni, ci doar o primă schiță. Totodată, a exclus posibilitatea ca discuțiile să vizeze ocuparea de funcții guvernamentale înainte de definitivarea măsurilor economice. Cu toate acestea, a lăsat să se înțeleagă că în următoarele zile ar putea apărea un nume de premier: Guvernul ar putea fi învestit „zece zile, cam aşa”.

De altfel, Nicușor Dan și-a exprimat în trecut preferința pentru Ilie Bolojan în fruntea viitorului cabinet, însă a menționat că alegerea trebuie să fie acceptată de toate formațiunile implicate.

Cât despre prezența PSD la guvernare, președintele a răspuns cu încredere: „Eu cred că da”.

La rândul său, Sorin Grindeanu, liderul interimar al social-democraților, a transmis recent că partidul analizează toate opțiunile: participarea la guvernare, susținerea unui executiv minoritar sau trecerea în opoziție.

foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button