Șeful AEP, după ce a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu: Nu mă consider cu absolut nimic vinovat

După ce a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, Constantin Mitulețu-Buică, șef al Autorității Electorale Permanente, a declarat pentru Mainnews.ro că nu se consideră vinovat, precizând că plângerile au venit de la doi foști angajați care au părăsit instituția pe cale amiabilă.
„Este vorba despre sancționarea a doi angajați cu avertisment, care ulterior au și demisionat. Au fost trecuți de pe funcție de conducere pe funcție de execuție. Fiind sub presiunea comisiei de anchetă, finalizarea referendumului și alegerile europarlamentare, au decis să demisioneze. Au văzut că trebuie să stea 30 de zile, conform legii, așa că au cerut acordul părților. Au plecat pe cale amiabilă. (…) Nu mă consider vinovat absolut cu nimic. Consider că am luat cea mai bună măsură la momentul acela, mai ales că eram în timpul organizării alegerilor parlamentare. (…) Dosarul a pornit de la plângerile acestor angajați”, a declarat Constantin Mitulețu-Buică, pentru Mainnews.ro.
Context
Constantin Mitulețu-Buică, șef al Autorității Electorale Permanente, a fost pus sub acuzare de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 pentru abuz în serviciu, după ce după ce în 2019 a destituit doi directori ai instituției, au confirmat surse pentru Mainnews.ro.
Potrivit acelorași surse, Mitulețu-Buică este acuzat de anchetatori că a blocat mai multe posturi din cadrul AEP și nu a organizat concursuri pentru ocuparea lor.
Liberalii îl acuzau că a demis directorii pe criterii politice
Într-un comunicat transmis pe 31 iulie 2019, reprezentanții PNL îl acuzau pe șeful AEP că a dat concediat directori din instituție pe criterii politice.
„Somăm preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică, să oprească urgent acţiunea de PSD-izare a instituţiei, pe care a început-o în ultima vreme. Este strigător la cer faptul că directori din cadrul AEP sunt demişi pe bandă rulantă doar pentru că nu au simpatii politice faţă de PSD, având un comportament apolitic, aşa cum este firesc şi cum, de altfel, le impune legea. În locul acestora sunt aduse persoane fidele politic şefului instituţiei şi promovate, ulterior, pe funcţii de conducere”, se arăta într-un comunicat al PNL.
Constantin Mitulețu-Buică a fost desemnat de PSD în funcția de șef al AEP, după retragerea din cursă a lui Mircea Drăghici, trezorierul partidului.
Informația a fost difuzată inițial de G4 Media și confirmată de Mainnews.ro.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin



