Wednesday, April 24, 2024
Jurnalism corect


Constanţa: 85 de sancţiuni contravenţionale au dat jandarmii în urma unui protest neautorizat al transportatorilor şi fermierilor de săptămâna trecută

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 15 ianuarie 2024 Etichete: , ,

Jandarmii din Constanța au emis 85 de sancțiuni contravenționale în urma unui protest neautorizat al fermierilor și transportatorilor desfășurat săptămâna trecută. În plus, poliția a inițiat un dosar penal pentru instigare publică, potrivit news.ro.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța a comunicat, luni, că în urma protestului neautorizat desfășurat pe 10 ianuarie, inițiat de reprezentanții fermierilor și transportatorilor, jandarmii au emis un total de 85 de sancțiuni contravenționale. Acestea includ 80 de amenzi și 5 avertismente, aplicate la un număr de 31 de participanți.

Astfel, jandarmii au emis un total de 28 de amenzi în valoare de 12.500 de lei pentru participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise, însoțite de refuzul de a părăsi locurile de desfășurare a acestora în ciuda avertizărilor și somațiilor autorităților. De asemenea, au fost aplicate trei amenzi în valoare de 3.000 de lei pentru organizarea și desfășurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise.

În plus, au fost impuse 29 de sancțiuni în cuantum de 13.500 de lei pentru constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, cu scopul de a săvârși acțiuni ilicite contrare ordinii și liniștii publice, precum și pentru acte de încurajare sau sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri care incită la dezordine socială. De asemenea, au fost date 25 de sancțiuni în valoare de 5.000 de lei pentru tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect, sau prin strigăte și larmă.

Jandarmii au precizat că au fost sancţionate două persoane şi sâmbătă, valoarea amenzilor fiind de 4.200 de lei.

“În ceea ce priveşte protestele din zilele de 13 şi 14 ianuarie, sancţiunile pentru persoanele care nu au respectat prevederile legale în vigoare se vor aplica ulterior identificării acestor persoane şi stabilirii cu exactitate a faptelor de care se fac vinovaţi”, au mai transmis reprezentanţii IJJ Constanţa.

“La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, a fost întocmit un dosar penal, în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare publică. Facem precizarea că interesul prioritar este protejarea cetăţenilor, faţă de comiterea unor infracţiuni cu violenţă, menite să conducă la tulburarea ordinii şi liniştii publice, la forţarea barajelor constituite ce forţele de ordine sau la blocări ale căilor de acces”, au transmis poliţiştii.

foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW