Tuesday, April 16, 2024
Jurnalism corect


Conducerea Înaltei Curți, îngrijorată de situația din CSM: Este inadmisibilă la nivelul celui mai înalt organ colegial al sistemului judiciar

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 12 ianuarie 2022

Conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) se declară îngrijorată de situația din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), unde ședința plenului de marți nu s-a mai putut desfășura din lipsă de cvorum. ÎCCJ reclamă că, din cauza membrilor care au boicotat plenul, instanța a ajuns în punctul în care nu are numărul complet de reprezentanți în CSM.

Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ia act cu îngrijorare de situația creată la data de 11 ianuarie 2022, în ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin refuzul a șapte membri aleși ai acestuia de a-și îndeplini obligația de serviciu de a participa la lucrările Plenului”, potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri, 12 ianuarie, de conducerea ÎCCJ.

Concret, conducerea Instanței Supreme arată că, prin refuzul membrilor CSM de a participa la ședința de marți, a fost blocată declanșarea procedurii de asigurare a interimatului pentru a doua poziție de membru ales al CSM, ce ar urma să îi revină judecătorului Marian Budă.

Colegiul de conducere își însușește și susține poziția exprimată de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție în cadrul respectivei ședințe a Plenului Consiliului, refuzul indirect de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute de lege fiind inadmisibilă la nivelul celui mai înalt organ colegial al sistemului judiciar”, potrivit ÎCCJ.

ÎCCJ reclamă că ședința plenului CSM de marți a fost amânată „prin simpla voință a unor membri CSM și în pofida faptului că reprezintă doar o minoritate”, menționând că este pusă în discuție buna funcționare a Instanței Supreme, întrucât, în această perioadă, se desfășoară o procedură de promovare la ÎCCJ.

Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție invită toți membrii  Consiliului Superior al Magistraturii să păstreze și să apere demnitatea funcției pe care o ocupă, prin refacerea climatului de cooperare loială, decență și respect reciproc care trebuie să caracterizeze o instituție a sistemului judiciar(…)Colegiul consideră că aceste obligații de conduită, care, de altfel, revin tuturor judecătorilor și procurorilor, trebuie să fie asumate cu atât mai manifest la vârful ierarhiei sistemului judiciar”, potrivit sursei citate.

Context

O ședință a plenului programată pentru marți, 11 ianuarie, nu s-a putut desfășura din cauza boicotului a șase dintre membrii CSM.

Până acum câteva săptămâni contracandidate pentru șefia CSM, judecătoarele Andreea Chiș și Gabriela Baltag au format, marți, o alianță de conjunctură, alături de Mihai Bălan, Evelina Oprina, Tatiana Toader și Florin Deac, din cauza nemulțumirilor legate de interimatul conducerii.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Andreea Chiș l-a acuzat pe Bogdan Mateescu, fostul președinte și totodată cel care a fost votat pentru a asigura interimatul, că ocupă ilegal această funcție. În opinia sa, interimatul ar trebui asigurat de vicepreședintele instituției, procurorul Florian Deac.

La rândul lor, judecătoarele Gabriela Baltag și Evelina Oprina acuză că hotărârea plenului prin care Bogdan Mateescu asigură interimatul contravine prevederilor Constituției.

„Din punctul nostru de vedere, (n.r. – hotărârea prin care Bogdan Mateescu asigură interimatul) este neconformă cu prevederile constituţionale şi legale şi generează o serie de vulnerabilităţi, cu importante consecinţe pe planul tuturor raporturilor şi relaţiilor în care se manifestă Consiliul Superior al Magistraturii”, au opinat cele două judecătoare.

Sursă foto: ICCJ

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/conducerea-inaltei-curti-ingrijorata-de-situatia-din-csm-este-inadmisibila-la-nivelul-celui-mai-inalt-organ-al-sistemului-judiciar/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW