Sunday, October 17, 2021
Jurnalism corect


Condițiile puse de USR PLUS pentru revenirea la guvernare

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 19 septembrie 2021

USR PLUS va reintra la guvernare alături de PNL doar dacă liberalii vor renunța ca Florin Cîțu să ocupe funcția de prim-ministru și vor fi de acord asupra unui calendar de implementare a reformelor, a transmis Dacian Cioloș, în emisiunea Insider Politic, difuzată duminică, 19 septembrie, pe Prima TV. 

„Nu mergem cu condiţii exclusiviste, vrem să avem un premier cu care să putem lucra şi să punem în aplicare programul de guvernare, pentru că noi nu intrăm în Guvern pentru funcţii şi nu asta e prioritatea noastră, să negociem o funcţie sau alta, ci vrem să ne asigurăm că reformele pe care le-am promis le putem pune în practică”, precizat copreședintele USR PLUS Dacian Cioloş.

Ieșirea USR PLUS de la guvernare

După ce în data de 1 septembrie premierul Florin Cîțu l-a demis unilateral pe Stelian Ion din funcția de ministru al justiției pentru că nu a avizat programul „Anghel Salingy” (PNDL 3), USR PLUS a depus o moțiune de cenzură alături de AUR.

În același timp, miniștrii USR PLUS și-au depus demisia, încercând astfel să-l forțeze pe premierul Cîțu să ceară votul de încredere în Parlament pentru întreg cabinetul.

Cu toate că, potrivit Constituției, moțiunea de cenzură ar fi trebuit dezbătută la trei zile distanță de la data citirii în plen, 9 septembrie, Guvernul Cîțu a reușit blocarea demersului USR PLUS, după ce a depus o sesizare la Curtea Constituțională. CCR va judeca sesizarea executivului pe data de 28 septembrie, la trei zile după congresul PNL.

Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW