Comunitatea Declic, petiție către ministrul Justiției pentru desființarea Secției Speciale
Reprezentanții comunității Declic i-au înmânat ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, o petiție semnată de peste 18.000 de cetățeni prin care este cerută desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).
Ministrul Cătălin Predoiu le-a transmis că desființarea SIIJ rămâne o prioritate, subliniind că va intensifica discuții cu parlamentari de la toate formațiunile, astfel încât proiectul pregătit de Ministerul Justiției să fie aprobat.
„Desființarea SIIJ rămâne un obiectiv al Ministerului. Am făcut pași în această direcție. Vom face pasul decisiv când vom fi siguri că acest proiect va trece de Parlament. Voi intensifica discuțiile cu parlamentari din toate partidele pe acest subiect. De asemenea, am discutat și o voi face din nou, cu Primul Ministru, care sprijină fără rezerve toate obiectivele MCV. La ora la care discutăm, capacitatea operațională a Ministerului Public de a face anti-corupție în sistemul judiciar este departe de ceea ce trebuie să fie. Crearea SIIJ a lovit în DNA și a creat o vulnerabilitate Ministerului Public. Nu procurorii sunt de vină pentru această situație, nici măcar cei din SIIJ, ci politicienii care nu înțeleg mecanismul judiciar sau care, și mai grav, doresc dezorganizarea acestuia și a luptei anti-corupție. Dar, ceea ce au stricat un număr de politicieni vor repara alți politicieni, care sprijină Justiția. Guvernul PNL va rezolva acest lucru, imediat ce condițiile din Parlament o vor permite”, a subliniat Cătălin Predoiu.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/comunitatea-declic-petitie-catre-ministrul-justitiei-pentru-desfiintarea-sectiei-speciale/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 17695 more Information on that Topic: mainnews.ro/comunitatea-declic-petitie-catre-ministrul-justitiei-pentru-desfiintarea-sectiei-speciale/ […]