Compensarea facturilor la energie electrică și gaze, aprobată de Guvern

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a anunțat că Guvernul a aprobat în ședința de luni, 4 octombrie, Ordonanța de Urgență pentru compensarea facturilor la energie electrică și gaze.
Concret, va fi acordată o compensare de 21 de bani/kilowatt în cazul consumatorilor care nu depășesc 200 de kw/lună și 1.000 de kw/5 luni.
„Dacă cineva consumă mai mult de 200 de kw, 210-220 kw, se va încadra(n.r. în abaterea lunară de 10%). Avem abatere atât la perioada lunară cât și la cele 5 luni de zile”, a precizat ministrul Energiei.
Compensarea ar urma să se facă față de un preț de referință de 68 de bani/kw. Astfel, în cazul unui consumator care a negociat un contract la un tarif de 90 de bani/kw, acesta va plăti 69 de bani/kw, după ce se aplică compensarea de 21 de bani.
Dacă, în urma compensării, prețul va fi mai mic de 68 de bani/kw, consumatorul va plăti prețul de referință.
„Vor fi avantajați cei cu un preț în jurul celui de referință, să se mute la un furnizor cu preț mai mare”, a precizat Virgil Popescu.
În cazul facturilor la gaze, Guvernul a setat un preț de referință de 150 de lei, iar compensarea prevăzută de OUG adoptată luni va fi de 25%.
„Dacă această compensație va depăși 125 lei, va lua întreaga compensare, dacă este sub, vom plafona la 125 de lei”, a precizat ministrul.
Ministrul Energiei susține că impactul bugetar prevăzut de schema adoptată luni trece de un miliard de lei.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea



