Companiile sunt obligate să asigure condiții speciale de lucru pentru angajați: dezinfectări periodice și separatoare între birouri / INSP, recomandări pentru cei care revin la muncă după 15 mai
Institutu Național de Sănătate Publică vine cu o serie de recomandări privind activitatea în birourile deschise, asta în contextul în care începând cu 15 mai mulți dintre angajații români vor reveni la serviciu.
Angajatorilor le sunt impuse o serie de măsuri stricte prin care să le fie asigurată siguranța celor care lucrează în birouri. De exemplu, spațiile de lucru vor trebui dezinfectate periodic, încăperile trebuie aerisite des, pauzele de masă vor funcționa după un alt set de reguli iar angajaților trebuie să le fie asigurată distanța față de colegi.
Măsuri care privesc angajații
Angajații vor respecta măsurile de precauție universal valabile:
- – portul obligatoriu măștii (medicale/non-medicale), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.
- – izolarea la domiciliu în cazul în care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, stănut, rinoree, febră, stare gnerală alterată);
- – izolare la domiciliu în cazul în care a venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS COV-2 și respectarea măsurilor aplicabile, în vigoare.
- – spălatul pe mâini ori de cîte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate. Măsuri care privesc angajatorul
Angajatorii vor asigura:
- Programul de lucru decalat pentru a evita aglomerările la intrare/ieșire din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în aceeași incintă;
- Triajul observațional al angajaților și nu vor permite prezența la locul de muncă al persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, stănut, rinoree, febră, stare gnerală alterată);
- Termometrizarea zilnic, la intrarea în tura de serviciu – angajații cu temperatura peste 37 C vor fi trimiși acasă cu indicaţie de consultare a medicului de familie;
- Vor asigura o distanță de minimum 1,5 m între angajații care lucrează la birouri orientate față-spate și spate-spate;
- Pentru birourile orientate față-față vor asigura separarea acestora cu paravane care se vor dezinfecta zilnic cu solutii pe bază de alcool;
- Dezinfecția suprafețelor de lucru la începerea serviciului și apoi o dată la 4 ore;
- Acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței fizice de minimum 2 m;
- Aerisirea periodică a încăperilor;
- În cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectua nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.
sursa foto: Dreams Time
Comentarii