Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Compania Hidroelectrica, deținută de statul român, sancționată cu amenda maximă pentru neemiterea facturilor

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 20 martie 2023

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a sancționat cu 400.000 lei, amenda maximă, compania Hidroelectrica pentru neemiterea facturilor la energie. 

Cel mai mare producător de energie electrică din România, compania Hidroelectrica, deținută de statul român prin Ministerul Energiei, nu face față creșterii fulminante a numărului de clienți finali, survenită datorită datorită faptului că practică cel mai mic tarif din piață.

În prezent Hidroelectrica are aproximativ 480.000 de clienți finali, însă mare parte dintre aceștia nu și-au văzut facturile de luni bune. Pe această problemă, dar și pentru alte întârzieri, ANRE a amendat Hidroelectrica cu 400.000 lei.

  • „neemiterea facturilor aferente cantităților de energie electrică furnizate celor 482.638 de clienți finali din portofoliu, pentru fiecare perioadă de facturare și în intervalul de timp prevăzut în contractele de furnizare a energiei electrice încheiate cu aceștia;
  • netransmiterea sau întârzierea în transmiterea răspunsurilor la solicitările adresate de clienți;
  • neîncheierea sau nerespectarea termenului de încheiere a contractului de furnizare a energiei electrice după acceptarea condițiilor de furnizare și transmiterea documentației necesare de către client”, au transmis reprezentanții ANRE.

În cursul anului 2022, ANRE a aplicat companiei Hidroelectrica 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 365.000 lei, pentru fapte similare.

„Vom continua să monitorizăm comportamentul tuturor furnizorilor de energie electrică și gaze naturale în relația cu clienții finali pentru a ne asigura că drepturile lor vor fi respectate”, susțin reprezentanții ANRE.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii