Comisia Juridică din Camera Deputaților dezbate astăzi proiectul de lege privind desființarea Secției Speciale

Proiectul de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție va fi dezbătut, joi, de la ora 11:00, în Comisia Juridică a Camerei Deputaților.
Surse politice au declarat pentru Mainnews.ro că partidele ce formează coaliția de guvernare – PNL, USR PLUS și UDMR – au ajuns la un acord pentru adoptarea proiectului de lege, compromisul fiind ca trimiterea în judecată a magistraților să fie condiționată de avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Aviz negativ din partea CSM
Pe 11 februarie, Consiliul Superior al Magistraturii a acordat aviz negativ proiectul de lege pentru desființarea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), plenul solicitând garanții privind cercetarea magistraților.
Au fost 8 voturi „favorabile” și 11 „împotrivă”.
Cu ce s-a remarcat SIIJ
Secția Specială a fost operaționalizată la finalul anului 2018, printr-o ordonanță de urgență în vremea ministrului Tudorel Toader. Unul dintre cei mai cunoscuți procurori SIIJ este Adina Florea.
Secția Specială s-a remarcat prin decizii controversate și anchete care au stârnit foarte multe discuții.
Secția Specială a retras apelurile DNA în dosarele Hrebenciuc și Ghiță, măsură favorabilă celor doi. A pus-o sub acuzare și chiar sub control judiciar pe Laura Codruța Kovesi, în timp ce aceasta viza funcția de șef a Parchetului European. De curând, un procuror de la SIIJ a dispus renumărarea voturilor de la alegerile locale din Sectorul 1.