Thursday, December 2, 2021
Jurnalism corect


Comisia invită statele membre să prelungească până la 15 iunie restricția privind călătoriile neesențiale către UE: Situația rămâne fragilă

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 8 mai 2020 Etichete: , ,

Comisia Europeană invită statele membre să prelungească până la data de 15 iunie restricția privind călătoriile care nu sunt urgente în Uniunea Europeană, în contextul reducerii riscului de răspândire a infecțiilor cu coronavirus, precizând că „situația rămâne fragilă, atât în Europa, cât și la nivel mondial”.

„Comisia a invitat astăzi (vineri – n.r.) statele membre ale spaţiului Schengen şi statele asociate spaţiului Schengen să prelungească cu încă 30 de zile, până la 15 iunie, restricţia temporară privind călătoriile neesenţiale către UE. Deşi unele state membre ale UE şi unele state asociate spaţiului Schengen fac paşi preliminari în direcţia relaxării măsurilor de combatere a răspândirii pandemiei, situaţia rămâne fragilă, atât în Europa, cât şi la nivel mondial. Prin urmare, trebuie să menţinem măsurile ce vizează frontierele externe pentru a reduce riscul de răspândire a bolii prin intermediul călătoriilor în UE”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Conform sursei citate, eliminarea restricțiilor de călătorie trebuie să se facă treptat, controalele la frontierele interne vor trebui să înceapă să fie eliminate treptat și într-un mod coordonat. Și apoi, într-o a doua etapă, să fie relaxate restricțiile la frontierele externe.

„Obiectivul general – de a limita răspândirea coronavirusului prin intermediul unui nivel scăzut de interacţiune socială – este încă valabil. În ciuda progreselor înregistrate în multe ţări europene, situaţia la nivel mondial este foarte fragilă. Este imperativ ca măsurile să fie luate treptat, diferitele restricţii urmând să fie ridicate etapizat”, a declarat vicepreşedintele pentru promovarea modului nostru de viaţă european, Margaritis Schinas.

„Este necesară o abordare coordonată şi etapizată. Restabilirea funcţionării normale a spaţiului Schengen de liberă circulaţie reprezintă primul nostru obiectiv, de îndată ce situaţia sanitară va permite acest lucru. Restricţiile asupra liberei circulaţii şi controalele la frontierele interne vor trebui ridicate gradual, urmând ca într-o etapă ulterioară să eliminăm restricţiile la frontierele externe şi să permitem accesul în UE a cetăţenilor din afara UE pentru călătorii neesenţiale”, a spus, la rândul său, comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson.

Restricțiile de călătorie, precum și invitația de a o prelungi, se aplică „zonei UE +”, care include toate statele membre ale spaţiului Schengen (inclusiv Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România) şi cele 4 state asociate spaţiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia) – în total, 30 de ţări.

Comisia invită continuarea abordării coordonate în ceea ce priveşte prelungirea, deoarece acţiunea la frontierele externe poate fi eficace numai dacă este pusă în aplicare de toate statele membre ale UE şi ale spaţiului Schengen la toate frontierele, cu aceeaşi dată de încetare şi în mod uniform.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW