Monday, January 17, 2022
Jurnalism corect


Comisia Europeană transmite condoleanțe victimelor incendiului de la Spitalul din Constanța / Tragedia, prezentată în presa internațională

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 1 octombrie 2021

Comisia Europeană (CE) a transmis, prin vocea purtătorului de cuvânt Eric Mamer, condoleanțe familiilor victimelor incendiului de la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, în urma căruia 7 persoane și-au pierdut viața. 

Dorim să transmitem condoleanțe prietenilor și familiilor victimelor incendiului izbucnit în această dimineață la un spital din Constanța. În aceste clipe grele, gândurile noastre se îndreaptă spre victime și apropiații lor”, a declarat Eric Mamer, purtătorul șef de cuvânt al Comisiei Europene, vineri.

Cum a fost văzută tragedia în presa internațională

Reuters a prezentat vineri că 9 persoane au murit în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, citând datele greșite transmise inițial de DSU.

Jurnaliștii au menționat că este al treilea incendiu izbucnit într-un spital din România în ultimul an, soldat cu decese.

Chiar și înainte de pandemie, sistemul de sănătate Românesc se afla sub presiune, din cauza corupției, a ineficiențelor și a managementului pus politic. Țara are una dintre cele mai slab dezvoltate infrastructuri de sănătate din Uniunea Europeană”, se mai arată în materialul Reuters.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: Autoritățile s-au încurcat la număratul morților din Constanța / Lucian Bode: Cei care au comunicat au greșit

Incendiul a apărut și în ABC News, care citează aceleași date greșite transmise de DSU.

Spitalele din România se confruntă cu o creștere a spitalizărilor, provocate de numărul ridicat al infecțiilor de COVID-19, iar capacitatea de spitalizare a țării a atins capacitatea maximă”, arată ABC News.

Înregistrările video arată cum pacienții sar pe geamuri, de la etajele inferioare, iar pompierii scot pacienții afară din saloane”, arată și The Guardian, în fluxul dedicat pandemiei de COVID-19.

Sursă foto: Inquam Photos / Costin Dincă

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW