Comisia Europeană recomandă prelungirea restricțiilor de circulație pentru încă o lună
Comisia Europeană recomandă o prelungirea cu o lună a interdicţiei intrării în Uniunea Europeană şi în spaţiul Schengen, dar în schimb îndeamnă la o redeschidere a frontierelor interne. Recomandarea CE se referă la restricțiile de deplasare în cazurile care nu sunt neapărat necesare.
Conform unui document consultat de Reuters, CE propune o prelungire până la data de 15 iunie a restricției de a intra pe teritoriul Uniunii Europeane sau în spaţiul Schengen.
Pe de altă parte, Comisa recomandă statelor membre UE să ţină cont de contextul actual al fiecărui stat în parte şi să permită cetățenilor să-şi viziteze familia sau rudele care locuiesc în alt stat al UE.
Mai multe țări din UE au început ridicarea restricțiilor, iar în câteva dintre ele s-au înregistrat deja o creștere a numărului de cazuri de îmbolnăviri.
CE se pregăteşte să prezinte miercuri recomandări în vederea salvării sezonului estival în sectorul turisitic.
Comisia îndeamnă țările membre UE să redeschidă în mod treptat frontierele interne închise pe perioada pandemiei.
Potrivit unui document consultat de AFP, Comisia insistă asupra faptului că această redeschidere este necesar să aibă loc în mod “concertat, cât mai armonios posibil şi nediscriminatoriu”.
Austria şi Germania au deja în vedere să permită libera circulaţie la frontiera comună, începând cu 15 iunie. De asemenea, Franţa şi Spania şi-au relaxat şi mai mult măsurile de izolare a cetățenilor.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you can find 94525 more Information to that Topic: mainnews.ro/comisia-europeana-recomanda-prelungirea-restrictiilor-de-circulatie-pentru-inca-o-luna/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/comisia-europeana-recomanda-prelungirea-restrictiilor-de-circulatie-pentru-inca-o-luna/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/comisia-europeana-recomanda-prelungirea-restrictiilor-de-circulatie-pentru-inca-o-luna/ […]