Thursday, February 29, 2024
Jurnalism corect


Comisia Europeană deblochează Ungariei peste 10 miliarde euro, înainte de summitul în care ar trebui să se decidă începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina

By Vîrban Robert , in Politic Război în Ucraina Republica Moldova Stirile zilei , at 14 decembrie 2023

Comisia Europeană a deblocat miercuri 10,2 miliarde euro din fondurile de coeziune alocate Ungariei, cu o zi înainte ca liderii europeni să discute deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, respectiv noi ajutoare pentru Kiev, inițiative cărora premierul maghiar, Viktor Orbán, s-a opus cu înverșunare, relatează publicația Politico.eu. 

Reuniți la Bruxelles, șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană urmează să dezbată joi și vineri mai multe subiecte extrem de importante, printre care se numără deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, respectiv noi ajutoare pentru Kiev.

Premierul maghiar, Viktor Orbán, și-a declarat în mai multe rânduri opoziția față de aceste inițiative, care nu pot fi adoptate decât în unanimitate de voturi. Prin urmare, dacă liderul de la Budapesta se opune, acestea vor fi respinse. Orbán nu este însă singur. La rândul său, cancelarul austriac, Karl Nehammer, și-a exprimat la rândul său îndoielile față de o procedură accelerată de aderare a Ucrainei.

În acest context, Comisia Europeană caută soluții pentru a ajuns la un compromis. Potrivit Politico, executivul comunitar a deblocat miercuri 10,2 miliarde euro din fondurile de coeziune alocate Ungariei, bani care fuseseră suspendați din cauza încălcărilor repetate ale principiilor statului de drept de către autoritățile de la Budapesta.

„După o evaluare amănunțită, Comisia consideră că Ungaria a luat măsurile pe care s-a angajat să le ia. Acest lucru înseamnă că o parte din finanțarea acordată în cadrul politicii de coeziune va fi deblocată, iar Ungaria poate începe să solicite rambursări de până la aproximativ 10,2 miliarde euro”, a transmis Comisia într-un comunicat de presă.

Întrebată despre faptul că această decizie a Comisiei a survenit chiar înaintea summitului Consiliului European, Věra Jourová, vicepreședintele executivului comunitar a susținut că este o pură coincidență.

Cu toate acestea, spus jurnaliștii de la Politico, decizia Comisiei va declanșa probabil reacții acerbe în Parlamentul European, unde președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a fost criticată pentru faptul că a trecut cu vederea anumite probleme privind statul de drept.

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW