Tuesday, July 5, 2022
Jurnalism corect


Comisia Europeană a suspendat aprobarea planului de redresare al Ungariei / UPDATE Comisarul european Vera Jourova: Nu există această știre că am oprit procesul, se desfășoară în continuare

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 7 iulie 2021

UPDATE Comisarul european Vera Jourova a anunțat, miercuri, în Parlamentul European, că planul de redresare al Ungariei nu a fost suspendat de Comisia Europeană.

Am verificat acum cu cabinetul președintelui și cu colegii responsabili de fondurile de redresare, de adoptarea și evaluarea planurilor. Nu există această știre că am oprit procesul, se desfășoară în continuare. Desigur, ne uităm la sistemul de control și audit din statele membre și decizia privind aprobarea planurilor individuale va fi luată de Consiliu prin majoritate calificată, nu e decizia Comisiei”, a declarat Vera Jourova, citată de digi24.ro.

Știrea inițială

Comisia Europeană a suspendat aprobarea planului de redresare al Ungariei, a anunțat Dacian Cioloș. Liderul Renew Europe cere garanții suplimentare din partea Guvernului de la Budapesta pentru ca „banii contribuabililor europeni să nu ajungă în buzunarul greșit”.

Comisia Europeană suspendă aprobarea planului de redresare al lui Viktor Orbán. Bun. Renew Europe a cerut acest lucru încă de săptămâna trecută. De ce? Pentru că astăzi nu avem garanții că banii vor ajunge la maghiarii cinstiți, ci doar la apropiații lui Orbán”, a scris Dacian Cioloș, pe Twitter.

Liderul Renew Europe menționează că regimul lui Viktor Orbán promovează corupția „sistemică” și amintește că Ungaria nu recunoaște jurisdicția Parchetului European.

Înainte de aprobarea planului de 7,2 miliarde de euro, trebuie să existe garanții că banii contribuabililor europeni nu vor ajunge în buzunarele greșite. Vom urmări acest lucru”, a adăugat Cioloș.

Acesta mai arată că măsura nu a fost luată pentru a pedepsi Ungaria, ci pentru a nu sponsoriza corupția generalizată a Guvernului condus de Viktor Orbán.

Într-un Eurobarometru din iunie 2020, 87% dintre cetăţenii ungari chestionaţi au descris corupţia din Ungaria ca fiind larg răspândită. Ei merită banii pentru redresare, nu ginerele lui Orbán”, a precizat Cioloș, făcând referire la un contract din fonduri europene acordat ginerelui lui Orbán.

Sursă foto: PLUS

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW