Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Comisia Europeană a impus condiţii de muncă mai transparente pentru angajații din toate statele membre

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 2 august 2022

Comisia Europeană (CE) a transmis că luni, 1 august, a fost termenul-limită până la care statele membre ale UE trebuiau să transpună în legislaţia naţională Directiva privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă.  Directiva prevede o extindere şi o actualizare a drepturilor de muncă şi a protecţiei de care beneficiază cei 182 de milioane de lucrători din UE, după cum se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar

Odată cu noile reguli, angajații vor avea dreptul la o mai mare previzibilitate în ceea ce priveşte condiţiile lor de muncă, de exemplu privind sarcinile de serviciu şi timpul de lucru. De asemenea, vor avea dreptul de a primi în timp util informaţii mai complete cu privire la aspectele esenţiale ale muncii lor, cum ar fi şi remuneraţia.

„Noile reguli vor contribui la garantarea unor locuri de muncă de calitate, la asigurarea unei anumite stabilităţi pentru lucrători şi le va permite acestora să îşi planifice viaţa”, a declarat comisarul pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit.

Conform comunicatului de presă citat, prin directiva privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă, muncitorii din UE vor beneficia de următoarele drepturi:

  • informaţii mai complete cu privire la aspectele esenţiale ale muncii lor, comunicate rapid şi în scris;
  • o limitare a duratei perioadei de probă de la începutul unui contract de muncă, care nu va putea depăşi şase luni;
  •   posibilitatea de a exercita în paralel o altă activitate profesională pentru un alt angajator;
  • orice restricţii ale acestui drept trebuie să fie justificate prin motive obiective;
  •   comunicarea în avans, într-un termen rezonabil, a orelor şi zilelor de referinţă în care munca va trebui să fie efectuată – în special pentru lucrătorii cu programe de lucru imprevizibile şi în caz de muncă la cerere;
  •   măsuri eficace vizând să prevină recurgerea abuzivă la contracte de muncă cu „zero ore” de lucru;
  •   să primească un răspuns scris la o cerere de transfer către un alt loc de muncă mai sigur;
  •   să beneficieze de formare obligatorie gratis, legată de locul de muncă, pe care angajatorul trebuie să le-o asigure.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More on that Topic: mainnews.ro/comisia-europeana-a-impus-conditii-de-munca-mai-transparente-pentru-angajatii-din-toate-statele-membre/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *