Saturday, April 13, 2024
Jurnalism corect


Comisia Europeană a aprobat cererea Ministerului Sănătății. Lista antibioticelor care nu vor mai putea fi exportate în următoarele 3 luni

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 19 ianuarie 2023 Etichete: , , , , ,

Mai multe medicamente din categoria antibiotice și antitermice cu administrare orală, printre care se regăsesc și cele care conțin paracetamol și ibuprofen pentru uz pediatric, nu vor mai putea fi distribuite în afara României pentru următoarele trei luni, după ce Comisia Europeană a avizat solicitarea Ministerului Sănătății, potrivit unui comunicat transmis joi, 19 ianuarie.

Măsura nu afectează exportul medicamentelor fabricate de către producătorii români, ci se referă doar la oprirea distribuției intracomunitare a medicamentelor alocate pieței din România”, a transmis Ministerul Sănătății.

Decizia a fost luată de Ministerul Sănătății la începutul lunii ianuarie, pe fondul creșterii numărului de cazuri de gripă, iar instituția a cerut un punct de vedere din partea Comisiei Europene.

După examinarea proiectului de ordin, Comisia consideră că solicitarea adoptării în procedură de urgenţă este justificată”, a fost decizia Comisiei Europene.

Lista antibioticelor și antitermicelor care nu vor mai putea fi distribuite în afara țării pentru următoarele 3 luni:

  • AMOXICILLINUM – pulbere pentru suspensie orală;
  • AMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUM – comprimate filmate; pulbere pentru suspensie orală;
  • AZITHROMYCINUM – pulbere pentru suspensie orală
  • CEFUROXIMUM CAPS.- comprimate filmate; comprimate; granule pentru suspensie orală;
  • CLARITHROMYCINUM – granule pentru suspensie orală;
  • PHENOXYMETHYLPENICILLINUM – comprimate filmate; suspensie orală;
  • SULFAMETHOXAZOLUM + TRIMETHOPRIMUM – comprimate, suspensie orală;
  • IBUPROFENUM – suspensie orală; – uz pediatric;
  • PARACETAMOLUM – soluție orală, sirop- uz pediatric;

Sursă foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW