Tuesday, December 1, 2020
Jurnalism corect


Comisarii ANPC, amenzi în valoare de peste 1 milion de lei în sudul litoralului. Ce nereguli au descoperit aceștia

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 14 august 2020 Etichete: , ,

În acest sezon estival, au fost date amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei de către comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în sudul litoralului. 

Din Costinești până în Vama Veche, aceștia au descoperit mai multe nereguli, printre care șezlonguri murdare, camere de hotel cu igrasie sau mâncare expirată.

Vicepreședintele ANPC, Valentina Veronica Mitran Piticu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută în Constanța, că au găsit mulți operatori economici care au dat dovadă de nepăsare și neglijență față de sănătatea consumatorilor.

În acest an, mulţi dintre operatorii economici au dat dovadă de neglijenţă, poate chiar de nepăsare faţă de viaţa şi sănătatea consumatorilor, fapt demonstrat prin numărul însemnat de sancţiuni aplicate în această perioadă cât s-a desfăşurat acest Comandament. (…) Unii dintre operatorii economici nu numai că nu au ţinut cont de primele avertizări atunci când am fost în control, dar au şi recidivat liniştiţi crezând că noi nu vom reverifica”, a declarat vicepreședintele ANPC.

Au fost realizate 560 de acţiuni de control, au fost aplicate până în acest moment 305 avertismente, 239 de amenzi. Discutăm de amenzi aplicate în valoare de 1,8 milioane de lei. Cele mai importate abateri constatate sunt: lipsa autorizaţiei de funcţionare pentru activitatea depusă, comercializarea îngheţatei cu data limită de consum depăşită, întreruperea lanţului de frig, comercializare preparate culinare fără etichete sau cu elemente de identificare lipsă, utilizare cuţite neprofesionale, utilizăm în continuare bureţii de sârmă, utilizăm coşurile de gunoi fără acţionare la picior, utilizarea unor recipiente de plastic sau cuţite neprofesioniste, fără destinaţie pentru alimentaţie publică, utilizarea unor vitrine de frig neigienizate, tavan cu fantă decupată din care pot cădea diferite impurităţi în preparatele culinare”, a adăugat aceasta.

Sursă foto: theculturetrip.com

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW