Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Comintetul Internațional al Crucii Roșii: Peste 600 de cazuri de violență, hărțuire și stigmatizare la adresa personalului medical, pacienților și infrastructurii medicale

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 23 august 2020 Etichete: ,

Comitetul Internațional al Crucii Roșii a anunțat că, în primele șase luni ale anului 2020, s-au înregistrat peste 600 de cazuri de violență, hărțuire și stigmatizare a cadrelor medicale, pacienților și infrastructurii medicale.

Incidentele s-au înregistrat în peste 40 de țări, iar 20% dintre ele au inclus violență fizică. Reprezentanții ICRC au declarat că numărul real al incidentelor ar fi mult mai mare, având în vedere că cele prezentate în raport sunt doar incidentele cunoscute.

ICRC a prezentat și câteva cazuri petrecute în lunile aprilie și mai:

– În Afganistan, principalul centru de izolare Covid-19 a fost închis jumătate de zi ca urmare a unor violenţe între rudele unui pacient care murise şi personalul medical.

– În Bangladesh, s-a aruncat cu cărămizi în locuinţa unui medic testat pozitiv cu coronavirus, pentru a-l forţa pe acesta să părăsească zona împreună cu familia sa.

– În Republica Centrafricană, rudele unei persoane decedate au agresat personalul medical, nervoase pentru că nu puteau să preia trupul neînsufleţit, din cauza restricţiilor.

– În Pakistan, medicii de la un spital au fost agresaţi verbal şi fizic după ce un pacient cu coronavirus a murit.

– În Filipine, un angajat din domeniul medical şi fiii săi au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţa după ce au fost hărţuiţi şi discriminaţi de către vecini, care le-au oprit acestora şi curentul electric”, se arată în comunicatul ICRC.

Aceștia fac un apel către guverne şi comunităţi să lupte împotriva dezinformării care contribuie la apariţia incidentelor.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *