Stirile zilei

Comandantul Spitalului Militar Constanța, despre marinarii infectați de pe fregata „Regina Maria”: Doar patru au spus că au ceva simptome uşoare, atât, în rest starea dumnealor e foarte bună

Aurel Trană, comandantul Spitalului Militar Constanța, a declarat că primii marinari militari infectați cu COVID-19 de pe fregata „Regina Maria” sunt evaluați de cadrele medicale. Acesta a precizat că starea lor de sănătate este bună, doar patru marinari prezentând simptome ușoare.

Marinarii militari de pe fregata „Regina Maria” infectați cu COVID-19 vor fi evaluați în trei serii, 70 în cursul zilei de vineri și 40 în cursul zilei de sâmbătă.

„Au ajuns marinarii. Odată cu ajungerea în ţară intră pe procedurile naţionale de evaluare şi eventual tratament, pentru cei care necesită tratament. Deja prima parte dintre militari sunt în spital la noi. Am avut variante de a-i duce la Spitalul Militar sau dacă sunt locuri încă aici, să îi aducem aici pentru că aici (n.r. – la SMMIT) circuitele sunt mai uşor de respectat şi avem doar pacienţi COVID aici. Da, sunt mulţi, dar îi aducem pe rând pentru că şi capacitatea de evaluare a noastră nu este foarte mare, astfel încât vor fi aduşi în trei tranşe: 35, 35 şi următorii 40 mâine dimineaţă. Azi vor fi 70 şi mâine 40. Starea lor este foarte bună. Chiar am vorbit cu dumnealor când au ajuns, doar patru au spus că au ceva simptome uşoare, atât, în rest starea dumnealor e foarte bună”, a declarat directorul Spitalului Militar.

CITEȘTE ȘI: Fregata „Regina Maria” își încheie misiunea NATO, după ce mai mulți militari au fost confirmați cu COVID-19

Aurel Trană a precizat că nu se știe motivul pentru care militarii s-au putut infecta cu COVID-19 pe navă.

„Nu am niciun fel de detalii în acest sens. Nu am lucrat niciodată pe un vapor, nu am amănunte de genul acesta. Nu ştiu. (…) Ce pot să vă spun e că dumneavoastră ştiţi la fel de bine ca şi noi că o testare negativă acum poate să nu însemne ceva peste trei zile, poate să fie în perioada de incubaţie şi asta ar putea fi una dintre explicaţii”, a precizat Aurel Trană.

Sursă foto: MApN

Articole Recomandate

Back to top button