Stirile zilei

Comandamentul Vlad Țepeș, gruparea acuzată de trădare, voia schimbarea numelui țării în „Geția”. Cum ar fi fost structurat noul stat român

Comandamentul Vlad Țepeș, gruparea acuzată de trădare, și-a fi dorit, după preluarea puterii, schimbarea numelui țării din România în „Geția”.

Adrian Robertin Dinu, fondatorul „Statului Major al Comandamentului ‘Vlad Țepeș’”, a fost reținut joi de procurorii DIICOT alături de Ștefan Mateescu, Raul-Mihail Lupu, Georgică-Cristian Atitiene, Radu Pompiliu Șofran și Marius Semeniuc. Interfața organizației era generalul Radu Theodoru (101 ani), cunoscut pentru pozițiile sale antisemite și antioccidentale.

Cum ar fi fost organizată „Geția”

Aceștia sunt acuzați de trădare, infracțiune ce se pedepsește cu până la 20 ani de închisoare, după ce, cu sprijinul unor spioni ruși, ar fi încercat răsturnarea ordinii constituționale.

Conform informațiilor publicate pe site-ul organizației, „Geția” ar fi un nivel militar și unul civil.

Din cel militar ar fi făcut parte:

  • Statul Major Vlad Țepeș
  • Centrul Național Energo-Informațional.

Nivelul civil ar fi fost format din:

  • Sfatul înțelepților (alcătuit din 13 membri și un delegat cu treburile externe ale Geției)
  • Consiliul bătrânilor (130 de bătrâni)
  • Comitetele locale ale moșilor (alcătuit din 1.300 de moși)

De asemenea, „Geția” ar fi avut nouă ministere:

  • Ministerul Dreptății: Acuzarea și Dreptatea

  • Ministerul Omului (Patriotism – Naționalism – Suveranism)
    Direcția Educației Geților
    Direcția Sănătății Geților
    Direcția Muncii Geților
    Direcția Culturii Geților (Fără Pornografie)
    Direcția Turismului în Geția

  • Ministerul Gliei
    Direcția Agriculturii în Geția
    Direcția Apelor din Geția
    Direcția Pădurilor din Geția
    Direcția Mediului Înconjurător din Geția
    Direcția Energiei din Geția (Departament de Cercetare a Câmpurilor Plasmatice)

  • Ministerul Viitorului
    Direcția de Cercetare în și pentru Geția
    Direcția de Dezvoltare a Geției
    Direcția de Inovare în și pentru Geția
    Direcția de Digitalizare în Geția (Radioficarea Comunităților)

  • Ministerul Bunăstării
    Direcția de Finanțe a Geției
    Direcția de Economie a Geției
    Direcția de Industrie a Geției

  • Ministerul Mișcării
    Direcția pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Geția
    Direcția de Transporturi în Geția

  • Ministerul Treburilor Externe

  • Ministerul Treburilor Interne

  • Ministerul Apărării Geției
    Direcția de Armată
    Direcția de Informații Secrete.

Legături cu spioni ruși

Cazul ar fi fost doar unul de psihiatrie, dacă printre cei care au susținut gruparea nu s-ar fi amestecat și doi spioni ruși. Este vorba de atașatului militar, aero și naval, Victor Makovski și de adjunctul acestuia, Evgheni Ignatiev. Aceștia din urmă au fost declarați miercuri persoana non grata pe teritoriul României.

„Începând cu anul 2023, cetățenii români au organizat și derulat activități, inclusiv de constituire a unei grupări paramilitare, în vederea afectării ordinii constituționale a României, precum și derulării de acțiuni subversive cu caracter instigator în scopul influențării vieții socio-politice din țara noastră. În vederea îndeplinirii obiectivelor destabilizatoare, reprezentanți ai grupării au solicitat în mod activ sprijin din partea unor ofițeri din cadrul Ambasadei Federației Ruse. În cadrul aceleiași acțiuni, la propunerea DGIA și SRI, doi diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București au fost declarați persona non grata de către MAE, la data de 05.03.2025, în temeiul art. 9 alin. 1 al Convenției de la Viena din 18.04.1961 privind relațiile diplomatice, ratificată prin Decretul 566/1968. Cei doi diplomați ruși au desfășurat acțiuni de culegere de informații din domenii de interes strategic și au întreprins acțiuni de susținere a demersurilor anticonstituționale ale grupării”, arată Serviciul Român de Informații.

Articole Recomandate

Back to top button