Tuesday, June 28, 2022
Jurnalism corect


Codruța Kovesi nu se retrage din cursa pentru şefia Parchetului European: ”Mă lupt până în ultima secundă”

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 11 iunie 2019 Etichete: , ,

Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi susţine, într-un interviu acordat politico.ro, că nu are de gând să se retragă din cursa pentru funcția de procuror-șef European.

Laura Codruța Kovesi este unul dintre cei doi candidați rămași în cursa pentru a ocupa funcția de procuror-șef al Uniunii Europene. Contracandidatul ei este procurorul francez Jean Francois Bohnert.

Întrebată dacă s-a gândit să se retragă din cursă, Kovesi a declarat: ”Sub nicio formă. Atâta vreme cât procedura nu este finalizată, încă am o şansă de a obţine această funcţie şi mă lupt pentru această şansă până în ultima secundă”.

În cazul în care nu va fi numită, Kovesi susţine că  „întotdeauna există un plan B, întotdeauna am şi alte planuri. Dar acum, planul meu este să rămân şi să mă lupt pentru această candidatură”.

Negocierile dintre Parlamentul European şi Consiliul European privind conducerea Parchetului European au fost amânate până după alegerile europarlamentare.

 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW