Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

UPDATE Cod Roşu de Intervenţie în Buzău, după un accident rutier în care este implicat un autocar plin cu pasageri

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 8 mai 2023 Etichete: , , , , ,

UPDATE  Potrivit ultimelor informații oferite de ISU Buzău, de 23 de persoane au primit îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat luni pe DN2 (E85), ieşirea spre Râmnicu Sărat. La acest moment, se circulă dirijat pe ambele sensuri ale E85.

Știre inițială

Autorităţile din Buzău au declanşat Planul Roşu de Intervenţie, după un accident rutier în care este implicat un autocar cu 32 de muncitori de la o fabrică de confecţii din Focşani. Potrivit ISU Buzău, în acest moment, se acordă  se acordă asistență medicală de urgență pentru 20 de persoane, toate conștiente.

De la nivelul județului Buzău, la locul accidentului acționează două  autospeciale de stingere, două echipaje de descarcerare, cinci  ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple și 11 ambulanțe SAJ.

Totodată, în sprijin intervin o autospecială pentru transport victime multiple și trei ambulanțe SMURD de la nivelul ISU Vrancea. Autoritățile menționează că nu sunt persoane decedate.

Sursă foto: Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău

 

Comentarii