Cod galben de caniculă în mai bine de jumătate de ţară / ANM anunță că temperaturile vor ajunge la 37 de grade HARTĂ
Meteorologii anunţă că, luni, valul de căldură se extinde, fiind emis cod galben de caniculă pentru mai bine de jumătate din ţară.
Potrivit ANM, luni, valul de căldură se va extinde şi intensifica uşor în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală şi jumătatea de sud a Moldovei, unde va fi caniculă şi disconfort termic ridicat.
”Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, a precizat sursa citată.
Meteorologii anunţă că până la sfârşitul săptămânii valul de căldură se va menţine şi, treptat, va continua să se extindă şi să se intensifice uşor în toată ţara.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii