Friday, July 26, 2024
Jurnalism corect


Coaliția discută despre certificatul COVID / Ciolacu: Este nevoie să fie adoptat până la sfârşitul anului

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 20 decembrie 2021

Liderii coaliției de guvernare au luni, 20 decembrie, discuții, înainte de ședința Guvernului de astăzi. Marcel Ciolacu, liderul PSD, a precizat că se va discuta despre certificatul COVID și modul în care acesta va fi implementat în țară. Ședința coaliției are loc la ora 11.30, iar cea a Executivului la ora 12:00.

„Astăzi o să avem o discuție și pe certificat și modul de cum va fi înaintat în Parlament. Astăzi vom lămuri acest lucru, nu am convenit în coaliție și nu este normal să vorbesc până nu convenim cu toții forma finală. Cred că este nevoie ca acest proiect să fie adoptat până la sfârşitul anului”, a declarat Marcel Ciolacu, luni, după o ședință a conducerii PSD și înainte de întrevederea cu restul liderilor din coaliția PSD-PNL-UDMR.

Liderul social-democraților a explicat că senatorul PSD Adrian Streinu-Cercel i-a informat pe membrii partidului privind evoluția pandemiei în următoarea perioadă, astfel că Marcel Ciolacu speră ca astăzi coaliția să aibă o decizie privind certificatul COVID.

„Domnul profesor Streinu-Cercel ne-a făcut o informare, cum vede dânsul perioada următoare. Când vom avea o discuție și o decizie în coaliție vom comunica. Sperăm că astăzi”, a adăugat președintele Camerei Deputaților.

De menționat este că, la ora 12:00, Executivul se întrunește în ședință. Între proiectele incluse pe agendă se numără și cel al legii bugetului de stat pe anul 2022, dar și al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022

Astfel că Marcel Ciolacu a fost chestionat și pe marginea acestui subiect. El a opinat că nu vor fi făcute modificări proiectului în ședința de astăzi. Totodată, el a fost întrebat dacă proiectul are toate avizele, în condițiile în care acesta a fost publicat de Ministerul Finanțelor duminică dimineața, iar astăzi ar urma să fie aprobat.

„Cred că nu vor fi modificări majore. Nu am știință că vine ceva fără aviz. Avem un prim-ministru, întrebați acolo de ce nu s-a făcut CSAT pentru aprobarea begetelor serviciilor de informații”, a mai spus Ciolacu, între altele.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More on that Topic: mainnews.ro/coalitia-discuta-despre-certificatul-covid-ciolacu-este-nevoie-sa-fie-adoptat-pana-la-sfarsitul-anului/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW