Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

CNSAS anunță că nu a eliberat documentul prin care PSD a încercat să acrediteze o legătură între Nicușor Dan și Securitate 

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 4 iunie 2024

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a anunțat marți, într-un comunicat de presă, că nu a eliberat documentul transmis presei printr-o filieră PSD în care s-a încercat acreditarea ideii că primarul Capitalei, Nicușor Dan, ar fi scris note pentru Securitate. 

În plus, CNSAS a demarat verificări cu privire la informațiile conținute de respectivul document, în condițiile în care acesta prezintă numeroase semne că ar fi fost falsificat.

„1. Documentul menționat nu a fost eliberat de C.N.S.A.S.;

2. Având în vedere suspiciunile referitoare la autenticitatea documentului, Colegiul CNSAS a dispus verificarea cu celeritate a tuturor informațiilor conținute de acesta, respectând procedurile interne;

3. Rezultatul verificărilor va fi făcut public după finalizarea procedurilor prevăzute de lege.”, a transmis CNSAS.

Cu șase zile rămase până la alegerile locale partidele politice aruncă în luptă toate armele. O filieră apropiată Partidului Social Democrat a difuzat către mai multe instituții de presă un raport de trei pagini atribuit fostei Securităţi, din care rezultă că Nicușor Dan ar scris note către organul represiv din perioada comunistă. În actul respectiv, datat în 1988 , înainte de Olimpiada de matematică din Australia, se spune că, în cazul lui Nicuşor Dan „au început demersurile de recrutare înainte de deplasarea în Rep. Cuba”. Olimpiada din Cuba a fost în 1987, iar Nicuşor Dan avea atunci 17 ani.

Trei din patru experți contactați de HotNews.ro au transmis că acesta prezintă mai multe elemente din care se poate deduce că este un fals. Istoricul Mihai Demetriade, cercetător CNSAS, susţine că raportul nu este autentic, ci „un fake, nici măcar bine făcut”. Un alt cercetător contactat de HotNews.ro, istoricul Dumitru Lăcătuşu de la Centrul de Consultanţă Istorică, spune că, la prima vedere, după stil şi formă documentul ar putea fi autentic, dar este greu de apreciat până când nu este văzut originalul şi dosarul din care a fost extras. Alţi doi experţi au spus că „există indicii că documentul nu este real” şi că este fals, pentru că lipseşte watermark-ul instituţiei şi ştampila de la Direcţia Arhivă, care ar trebui să conţină inclusiv data la care a fost eliberat. Un alt detaliu ar fi acela că se invocă UM0195, unitatea de contrainformaţii a Centrului de Informaţii Externe (UM 0544).

Greșeala care întărește ideea că documentul este fals

Pe lângă toate acestea, documentul are o altă mare scăpare. Potrivit jurnalistului Radu Buzăianu, unul dintre olimpicii menționați în document, este scris „Petre Octav Fărcășanu”, în condițiile în care la momentul respectiv numele său era Octav Fărcășanu. Conform lui Buzăianu, el și-a adăugat prenumele „Petru” abia în anul 2006.

„Cel de lângă cel cu cartonul a fost coleg la olimpiada de matematică cu Nicușor Dan. Îl cheamă Octav Fărcășanu. Locuiește de 20 de ani în America, nu au mai ținut legătura. Întâmplarea face să avem o cunoștință comună. Și să fie fix acum în țară. Și de aici începe spectaculozitatea. În documentul scos de pesediști azi sunt invocați toți cei din lotul olimpic. Și aici vine spectaculozitatea pe care o citiți la mine in premieră. În documentul redactat, zic ei de un securist în 88′, este numit Petre Octav Fărcășanu. El și-a adăugat un nume de sfânt. Nu Petre, chiar Petru. În 2006. Nu avea cum să fie redactat documentul de securiști înainte de 89’”, a scris Buzăianu, pe pagina sa de Facebook.

Tot în această variantă este menționat numele său și pe site-ul oficial al Olimpiadei de matematică.

 

Comentarii