Stirile zilei
CNIR a lansat licitația pentru tronsonul 2 al Autostrăzii Târgu Neamț – Iași – Ungheni

Compania Națională de Investiții Rutiere a lansat, joi, licitația pentru proiectarea și execuția tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii Târgu Neamț (Moțca) – Iași – Ungheni.
În lungime de 28,6 kilometri, tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani are un cost estimat de 5 miliarde de lei, iar finanțarea investiției este asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport PT 2021-2027.
Proiectul presupune realizarea a 33 de poduri și pasaje, cu o lungime totală de 7,8 kilometri, două tunele și trei noduri (Nod Podu Iloaiei, Nod Lețcani, Nod la Drumul de Legătură cu DN 28).
Durata de realizare a întregului tronson 2 Târgu Frumos – Lețcani este de 46 de luni (10 pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție). Pentru a asigura finalizarea în cel mult 14 luni a segmentului de autostradă care va funcționa ca o centură a localității Podu Iloaiei, CNIR a prevăzut acordarea punctajului suplimentar constructorului care își asumă și prioritizează acest segment cu o lungime de 4 kilometri.
În cadrul contractului vor mai fi executate, inclusiv :
-Drum de Legătură cu 2 benzi cu DN 28 D în lungime de 5,23 km.
-Drum de Legătură cu 4 benzi cu DN 28 în lungime de 7,6 km.
-două parcări de scurtă durată, un spațiu de servicii tip S 3, un Centru de Întreținere și Coordonare- CIC.
„Construirea Tronsonului 1 Moțca-Târgu Frumos (27 km), lansat în licitație pe 23 ianuarie și a tronsonului 2 Târgu Frumos-Lețcani, care asigură legătura municipiului Iași la Autostrada Moldovei -A 7 și mai departe la Autostrada Transilvaniei -A3, reprezintă obiective prioritare ale Companiei. Realizarea celor două tronsoane devine o necesitate și din perspectiva evoluției fluxurilor de trafic, în sensul creșterii acestora între Moțca și Iași, așa cum reiese din scenariile prezentate în tabelul alăturat”, au transmis reprezentanții CNIR.
