Friday, January 27, 2023
Jurnalism corect


CNAS: Va fi aprobat un act normativ privind modalitatea de acordare a serviciilor medicale în continuare / Recomandare ca pacientul să se adreseze mai întâi telefonic medicului de familie rămâne valabilă

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 4 mai 2020 Etichete: , , ,

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat, luni, că va fi aprobat un act normativ privind modalitatea de acordare a serviciilor medicale în continuare și a recomandat pacienților să continue să se adreseze telefonic înainte de a se prezenta la cabinetul medicului de familie.

„O mare parte din măsurile de protecție instituite în sistemul de sănătate prin Ordonanțe militare, care s-au dovedit benefice pentru pacienți, vor fi menținute și în perioada următoare. Scopul menținerii acestora este limitarea răspândirii infecției cu virus SARS-COV-2 în rândul populației care accesează servicii medicale. În urma consultărilor cu  specialiștii din domeniul sănătății vor fi stabilite reglementările necesare privind modul de acordare a serviciilor medicale, care  vor face obiectul unui proiect de act normativ ce va fi supus aprobării Executivului”, anunță CNAS într-un comunicat de presă.

CNAS susține că limitarea răspândirii noului coronavirus și accesul în siguranță la servicii medicale vor rămâne prioritare în sistemul de sănătate.

De asemenea, CNAS a precizat că recomandarea privind adresarea telefonică a medicului de familie atunci când are o problemă rămâne valabilă.

 „Această recomandare va rămâne valabilă și în perioada următoare, când  CNAS va promova toate reglementările referitoare la modalitatea de acordare a serviciilor medicale ce vor intra în vigoare”, se arată în comunicat.

„O parte din restricțiile instituite prin Ordonanțele militare vor fi înlocuite cu noi reglementări, dar este necesar și un grad mai mare de responsabilitate din partea populației. Facem apel către cetățeni să adopte în continuare un comportament  prudent, în concordanță cu recomandările specialiștilor, pentru a preveni îmbolnăvirile cu COVID-19”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS, citat în comunicat.

Președintele a anunțat că starea de urgență va fi înlocuită de starea de alertă

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut, luni, la Palatul Cotroceni, o ședință pe tema măsurilor de gestionare a epidemiei COVID-19, la care a participat și prim-ministrul, Ludovic Orban și o parte din miniștri implicați în gestionarea crizei.

„Am finalizat întâlnirea pe care am avut-o. Am analizat situația. Încep cu ceva legat de zilele care au trecut. Weekendul de 1 Mai. Lucrurile au stat destul de bine. Sunt foarte mulțumit față de cum au reacționat oamenii la apelul autorităților. Lucrurile au decurs bine.

Am analizat mai multe chestiuni astăzi. Starea de urgență nu va fi prelungită. Nu voi emite un nou decret. Data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgență. Din 15 mai vom intra într-o stare de alertă. Starea de urgență va fi înlocuită cu starea de alertă.(…)Situația nu s-a îmbunătățit încă. Epidemia nu a trecut

Câteva lucruri se schimbă. (…)După 15 mai putem în principiu să ne mișcăm în interiorul localității unde avem treabă, dar să nu exagerăm. Nu va trebui să declarăm unde mergem. (…)Relaxarea se va face treptat. În pași, cam din două în două săptămâni. Din 15 mai se vor deschide saloanele de coafură, frizerie, cabinetele stomatologice, se vor redeschide muzeele, dar toate în condiții speciale.

Măsurile de relaxare nu se aplică în localitățile aflate în carantină.(…)Vor fi restricționate deplasările în afara localității(…)Sunt interzise întâlnirile cu mai mult de trei persoane(…)Sportivii de performanță vor putea în condiții foarte speciale să înceapă cantonamentele dar nu vor începe campionatele sportive. Bazele sportive nu se redeschid pentru amatori.(…)Nu pot să nu menționez o temă adusă în discuție săptămâna trecută”, a declarat președintele României.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW