Friday, March 29, 2024
Jurnalism corect


CNAS: Reglementări legate de concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, adoptate de Guvern / Când vor intra în vigoare noile măsuri

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 30 iunie 2021

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri o Ordonanță de Urgență care cuprinde o serie de măsuri legate de concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, menite să vină în sprijinul persoanelor asigurate aflate în incapacitate temporară de muncă, potrivit unui comunicat transmis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Reglementările urmează să intre în vigoare de la 1 august.

„În acest sens, baza maximă de calcul lunară al indemnizaţiilor de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care nu realizează venituri și se asigură opţional pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate se determină ca medie a veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni ale celor 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, până la limita valorică lunară a 3 salarii minime brute pe țară (în prezent, limita este de 12 salarii minime brute pe țară lunar)”, potrivit comunicatului CNAS.

De la această regulă vor fi exceptate persoanele care se asigură opțional pentru a beneficia de concedii și indemnizații de maternitate.

Persoanele fizice care nu realizează venituri din salarii se pot asigura opțional în sistem, pe bază de contract, pentru a beneficia de concedii și indemnizații, numai în baza declarației fiscale depuse în vederea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate”, arată sursa citată.

În plus, asigurații vor avea dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copiilor cu afecțiuni grave în vârstă de până la 18 ani, față de 16 ani, cum era reglementat în prezent.

O altă reglementare a CNAS se referă la persoanele care se deplasează în interes personal în zone în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic cu un agent înalt patogen, deși cunosc aceste condiții în momentul deplasării. Acestea vor intra, la sosirea în România, în concediu de carantină și vor beneficia de indemnizație suportată de FNUASS pentru o perioadă de 5 zile, față de 14 zile, cum era reglementat în prezent.

Noul mecanism de acordare a certificatelor de concediu medical prevede evaluarea stării de sănătate și monitorizarea pacienților, în vederea recuperării capacității de muncă a persoanei asigurate şi reinserţiei socio-profesionale a acesteia. Astfel, medicii curanţi vor întocmi unui plan de urmărire a evoluţiei bolii, iar perioadele de concediu medical pentru fiecare episod de boală se vor acorda în cel puțin două etape”, arată CNAS.

Adrian Gheorghe, președintele CNAS, susține că aceste reglementări au ca scop respectarea drepturilor la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate în mod echitabil, dar și gestionarea corectă și eficientă a costurilor suportate din FNUASS.

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW