CNA a decis sancționarea postului de radio al Arhiepiscopiei Tomisului după ce ÎPS Teodosie a îndemnat un ascultător să nu asculte de medic

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis în ședința de marți, 29 octombrie, să sancționeze Radio Dobrogea cu somație publică.
Postul radio a fost sancționat pentru nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, in cadrul emisiunii „Cuvântul ierarhului” din 17.10.2024.
„Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor”, a motivat CNA.
Înalt Prea Sfințitul (ÎPS) Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost întrebat în emisiunea din 17 octombrie de către o persoană care suferă de o boală neurologică dacă poate cere dezlegare de la duhovnic să mănânce frupt în zi de post. Teodosie l-a îndemnat să nu se ia după medic.
„Nu vă luați după medic în cele sufletești. Medicul în general îndeamnă să mănânci consistent, că nu are o pregătire duhovnicească. Dacă vi se pare jertfa mică doar cu postul acum cereți o dezlegare exagerat de mare. Nici vorbă. Nu mâncarea de dulce vă face sănătoasă, ceea ce vă îngreunează. Are toxine și vă face mai rău. Țineți rânduiala. Nu cereți dezlegare că nu are voie duhovnicul să calce rânduielile. Astea sunt rânduieli comune tuturor creștinilor și mai multă rugăciune, mai multă credință în Dumnezeu și va fi mai bine”, a spus atunci ÎPS Teodosie la Radio Dobrogea, potrivit News.ro.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea



