Monday, November 28, 2022
Jurnalism corect


Consilierii locali ai Sectorului 1 au respins proiectul primarului Clotilde Armand de preluare a parcurilor Regele Mihai și Cișmigiu

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 3 august 2021

Consiliul Local al Sectorului 1 a respins, marți, proiectul inițiat de primarul Clotilde Armand pentru preluarea în administrare de la Primăria Capitalei a parcurilor Cișmigiu și Regele Mihai I (Herăstrău) în vederea reabilitării. 

Clotilde Armand ar vrea să investească în Parcul Regele Mihai I 109,1 milioane lei din bugetul Sectorului 1 pentru reabilitarea aleilor pietonale, a instalațiilor de irigat, a locurilor de joacă și a spațiilor verzi.

În Parcul Cișmigiu, aflat la rândul său într-o stare deplorabilă, pe baza unei investiții estimate la 61,8 milioane lei, Primăria Sectorului 1 ar urma să reabiliteze aleile, gardul, rețelele de iluminat și de apă, ansamblul cetate, grupurile sanitare, terasa trandafirilor, grota, Izvorul lui Eminescu, locurile de joacă, dotarea cu mobilier urban și introducerea unui sistem de monitorizare video.

„Autostrada de pietriș” a Gabrielei Firea, blocată în instanță

Reabilitarea peisagistică a Parcului Cișmigiu a fost în centrul unui scandal public în anul 2019, după ce Consiliul General, la inițiativa Gabrielei Firea, a aprobat un proiect care prevedea distrugerea axului central al grădinii istorice și amenajarea în loc a unei alei din pietriș.

nah! cam așa trebuie să arate autostrada de pietriș care se propune în mijlocul Cișmigiului de către specialiști…

Publicată de Diana Culescu peisagista pe Marţi, 13 august 2019

Proiectul, aprobat fără niciun fel de consultarea publică, prevedea amplasarea unor noi spații comerciale, tăierea a peste 40 de copaci și despre acoperirea cu tartan a unei porțiuni din parc.

Însă planurile Gabrielei Firea au fost zădărnicite de Tribunalul București, care a admis acțiunea consilierilor generali USR și a suspendat proiectul de hotărâre.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

 

 

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW