Thursday, May 19, 2022
Jurnalism corect


Clotilde Armand: Porțile sortatorilor s-au deschis, gunoiul a început să fie ridicat / Primăria Sectorului 1, un nou ultimatum pentru Romprest / Poziția companiei de salubrizare

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 16 iunie 2021

Clotilde Armand a anunțat că Primăria Sectorului 1 a plătit direct sortatorii de deșeuri și că gunoiul a început să fie ridicat de pe străzi. Compania Romprest a depozitat peste 260 de tone de gunoi, la trei ore de la deschidere, a afirmat edilul. 

Primăria Sectorului 1 a reușit să deschidă astăzi dimineață porțile sortatorilor și să-i plătească direct (în ciuda piedicilor puse de Romprest) iar gunoiul a început să fie ridicat. În doar 3 ore de la deschidere Romprest a depozitat peste 260 tone de gunoi”, a anunțat Clotilde Armand.

Primăria Sectorului 1 a transmis o nouă notificare către Compania Romprest să reia prestarea serviciului public de salubrizare, edilul amenințând cu rezilierea contractului în caz contrar.

Primăria Sectorului 1 a notificat Compania Romprest Service S.A. să reia, în 24 de ore, prestarea serviciului public de salubrizare, în caz contrar, după expirarea termenului, contractul cu această societate va fi reziliat de drept”, a precizat Clotilde Armand.

Mai multe detalii, aici: Clotilde Armand: La următoarea ședință a Consiliului Local voi propune rezilierea contractului cu Romprest

Poziția Romprest

Avand in vedere ca in seara zilei de 15.06.2021 am fost informati privind reluarea prestatiei de catre operatorul de sortare agreat Rom Waste Solutions SA, Romprest va putea preda la statie deseurile care in prezent blocheaza autospecialele si echipamentele alocate serviciului, urmand a reveni la regim normal de colectare a deseurilor pe raza administrativa a Sectorului 1. Romprest va mobiliza toata flota operationala pentru a colecta deseurile adunate in depozite necontrolate. Adresam un apel la intelegere si colaborare catre populatie si catre Politia Locala pentru a sprijini operatorul in demersul sau de a asigura serviciul in regim de normalitate in aria delegata”, este un comunicat emis de Romprest.

Sursă foto: Inquam Photos / Adriana Neagoe

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW