CJUE: Finanțările din bugetul UE pot fi condiționate de respectarea principiilor statului de drept
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis miercuri, 16 februarie, să respingă demersurile Poloniei și Ungariei împotriva mecanismului prin care acordarea fondurilor din bugetul Uniunii Europene să fie condiționată de respectarea, de către statele membre, a principiilor statului de drept.
Este vorba de un regulament adoptat la finalul anului 2020 de Parlamentul și Consiliul European, prin care era instituit „un regim de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii Europene în caz de încălcare a principiilor statului de drept într-un stat membru”.
În cazul în care un stat membru încalcă principiile statului de drept, Comisia Europeană poate propune ca plățile din bugetul UE sau aprobarea unor programe finanțate din bugetul UE să fie suspendate.
Ungaria și Polonia, țări care sunt criticate constant de către liderii UE pe tema respectării principiilor statului de drept, au atacat regulamentul la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
„Buna gestiune financiară a bugetului Uniunii și interesele financiare ale Uniunii pot fi grav compromise prin încălcări ale principiilor statului de drept săvârșite într-un stat membru. Astfel, aceste încălcări pot avea drept consecință, printre altele, lipsa unei garanții că cheltuielile acoperite de bugetul Uniunii îndeplinesc ansamblul condițiilor de finanțare prevăzute de dreptul Uniunii și, prin urmare, că sunt conforme cu obiectivele urmărite de Uniune atunci când aceasta finanțează asemenea cheltuieli”, se arată în argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului PPE, arată că decizia CJUE permite ca regulamentul adoptat în 2020 de forurile europene să se aplice împotriva „tuturor celor care atacă statul de drept”, catalogându-l „un deznodământ firesc”.
„Regulamentul are rolul de a apăra banii oamenilor cinstiți de politicienii corupți care vor să încalce statul de drept. Odată cu această decizie, așteptăm din partea Comisiei Europene să nu mai amâne declanșarea mecanismului. Adică să înceapă să aplice efectiv regulamentul dacă a evaluat că există posibile cazuri de încălcare a statului de drept în țările membre UE”, a scris europarlamentarul, pe Facebook.
Sursă foto: DPA
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you can find 16024 more Info on that Topic: mainnews.ro/cjue-finantarile-din-bugetul-ue-pot-fi-conditionate-de-respectarea-principiilor-statului-de-drept/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 5458 more Info on that Topic: mainnews.ro/cjue-finantarile-din-bugetul-ue-pot-fi-conditionate-de-respectarea-principiilor-statului-de-drept/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/cjue-finantarile-din-bugetul-ue-pot-fi-conditionate-de-respectarea-principiilor-statului-de-drept/ […]