Cîțu: Intrarea în UE este benefică, chiar dacă există alte opinii. Unii politicieni dau vina pe UE pentru nerealizările lor
Intrarea României în Uniunea Europeană este benefică pentru toți românii, chiar dacă unii dintre noi au alte opinii, a declarat președintele Senatului, Florin Cîțu, miercuri, 2 februarie, în ședința solemnă comună a celor două camere ale Parlamentului, consacrată aniversării a 15 ani de la aderarea țării noastre la UE.
De asemenea, președintele PNL a punctat, între altele, că „unii politicieni au tendința să dea vina pe UE pentru toate nerealizările lor”.
„Intrarea în UE este benefică pentru toți românii, dar în același timp necesară, chiar dacă unii dintre noi au alte opinii. Poate prea des, în ultimii ani, unii politicieni s-au folosit sau au promovat negativ aderarea României la Uniunea Europeană. Totuși, este o realitate de necontestat faptul că aderarea la UE a adus bunăstare, libertate, securitatea României, care astăzi este mai importantă decât oricând, și românilor, indiferent de forma ei (…)
Cele mai mari câștiguri pentru România și români sunt cele trei mari libertăți care nu au existat înainte de aderare. Libera circulație a persoanelor, a mărfurilor și a capitalurilor. Dacă ne uităm în jurul României, toate țările au luat o decizie importantă. Noi am luat decizia că suntem o țară europeană. A fost pentru prima oară în istoria României când a existat consens transpartinic. Toate partidele politice s-au pus de acord cu privire la drumul european al țării noastre.
Această aderare a atins toate nivelurile societății românești. Nivelul politic – România face acum parte din marile familii politice europene. Totuși, în România unii politicieni au tendința să dea vina pe UE pentru toate nerealizările lor, pentru lucruri ca distrugerea industriei și faptul că nu se mai cumpără doar produse românești, ci și produse străine. Adevărul este exact invers. Aderarea la UE a creat calea pentru ca poporul român să vorbească și să aplice lucruri ca statele internaționale, competență, profesionalism, educație, piață liberă etc”, a afirmat liderul Senatului în discursul său.
Cîțu a mai declarat că pentru el și pentru PNL, aderarea la UE a constituit un prilej prin care fundamentele liberale au avut ocazia să se afirme și să demonstreze că fac parte din politica europeană.
„(…) În esență, lucrul important este că UE ne-a adus împreună cu marile națiuni cu tradiții din Europa, de la egal la egal. Ne-a permis să ne întoarcem într-un loc în care România a aprținut din totdeauna. Europa înseamnă că ne apărăm împreună, creștem împreună, facem planuri pentru viitor împreună. A permis multor români care nu-și găseau satisfacția profesională sau materială în țară să o facă în interiroul familiei europene, dar ei neuitând niciodată că sunt români.
Tinerii noștri, viitorul nostru, pot astăzi să se formeze și să studieze ușor și liber oriunde în Europa. În ultimii 15 ani, România a progresat ca națiune europeană, oportunitățile de muncă, de studiu, de investiții au crescut exponențial. Decalajul economic, așa cum s-a văzut și în cel mai recent raport al OECD, și social, comparativ cu țările occidentale, s-a micșorat. Am devenit o societate mai atractivă pentru investitorii străini și pentru marile companii internaționale. Demnitatea, libertatea și drepturile individuale ale omului și egalitatea au devenit valori de necontestat”, a adăugat el.
Președintele Senatului a mai spus, referitor la tensiunile din Estul Eruopei, că țara noastră este determinată să consolideze și postura de furnizor important de securitate și stabilitate.
„România a contribuit în mod constant, prin acțiuni comune, la îmbunătățirea mecanismului de dezvoltare al UE și la perfecționarea instrumentelor politice stabilite la nivel comunitar. Prin unitate și solidaritate, am gestionat una dintre cele mai dificile crize sanitare pe care UE le-a traversat. Prin reformele pe care și le-a asumat, România este astăzi un actor european care poate să asigure continuitate în susținerea stabilității și predictibilității sistemului fiscal, continuă să faciliteze un dialog onest și echilibrat cu toți investitorii și să identifice soluții de dezvoltare economică pe termen mediu și lung, suntem puternic anagajați în asigurarea securității stabilității granițelor de Est, iar evoluția complexă și imprevizibilă a situației din proximitatea țării noastre ne determină să consolidăm și postura de furnizor important de securitate și stabilitate. De aceea o spun foarte clar – viitorul României este strâns legat de viitorul construcției europene”, a mai afirmat Florin Cîțu.
Foto: Inquam Photos / George Calin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/citu-intrarea-in-ue-este-benefica-chiar-daca-exista-alte-opinii-unii-politicieni-dau-vina-pe-ue-pentru-nerealizarile-lor/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 47192 more Information to that Topic: mainnews.ro/citu-intrarea-in-ue-este-benefica-chiar-daca-exista-alte-opinii-unii-politicieni-dau-vina-pe-ue-pentru-nerealizarile-lor/ […]