Friday, January 27, 2023
Jurnalism corect


Circulația tramvaielor pe liniile 1, 10 și 11 va reveni la normal 

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 5 octombrie 2022 Etichete: , ,

Pe data de 13 octombrie va fi făcută recepția finală a lucrărilor de reabilitare a căii de rulare a tramvaielor de pe Bulevardul Doina Cornea, iar începând de luni, 17 octombrie, circulația pe liniile 1, 10 și 11 va fi reluată, a anunțat Primăria Sectorului 6.

Totodată, va fi reveni la normal și circulația troleibuzelor 69, 93 și 96, suspendată pentru a face loc lucrărilor la liniile de tramvai.

Lucrări în ritm de melc

Primăria Capitalei a semnat în ianuarie 2021 cu asocierea Urban Profile Grele SRL – Swietelsky – TIAB contractul pentru reabilitarea liniei duble de tramvai de pe bulevardul Doina Cornea. Începute oficial pe data de 25 mai 2021, lucrările s-au derulat extrem de greoi, nefiind gata în termen de 1 an, așa cum prevedea înțelegerea.

Valoarea totală a lucrărilor este de 28 milioane lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.

Proiectul este unul extrem de important, în condițiile în care reabilitarea acestui sector reprezintă o condiție obligatorie pentru finanțare de către Comisia Europeană a achiziției celor 100 de tramvaie Astra Arad.

În cadrul proiectului, s-au executat următoarele lucrări:
• refacerea infrastructurii şi suprastructurii căii de rulare;
• înlocuire traverse, şine, prinderi, amortizoare de zgomote şi vibraţii;
• înlocuirea stâlpilor de susţinere a reţelei de contact;
• înlocuirea firelor de la reţeaua de contact, inclusiv elementele de susţinere;
• refacerea peroanelor de pe tronson cu respectarea standardelor şi normelor în vigoare;
• lucrări de reabilitare la pasajul subteran pietonal;
• lucrări la iluminatul public.

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW