Monday, July 22, 2024
Jurnalism corect


Circulaţia feroviară, grav afectată în vestul țării din cauza furtunilor 

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 22 iulie 2023 Etichete: , , , ,

Circulaţia feroviară este grav afectată în vestul țării, în urma furtunilor din noaptea de vineri spre sâmbătă. Potrivit reprezentanților CFR Infrastructură, două trenuri care ar trebui să ajungă în București înregistrează întârzieri cuprinse între 300 si 450 minute.

Potrivit CFR, furtuna din timpul nopţii a provocat deranjamente de aproximativ 20 de tronsoane de cale ferată, după ce zeci de copaci, dar şi stâlpi de beton care susţin linia de contact, au căzut pe linia de cale ferată, iar firul de contact care asigură alimentarea locomotivelor cu energie electrică a fost rupt pe zeci de kilometri. Pe tronsonul cuprins între staţiile de cale ferată Golenţi şi Moţăţei, vântul a luat acoperişul unei case şi l-a aruncat pe linia de cale ferată.

CFR anunţă că trenurile IR 1922 şi IRL 79, care se îndreptau spre Bucureşti Nord, vor ajunge în capitală cu întârzieri cuprinse între 300 şi 450 minute.

Trenul privat 11504, care a plecat din Arad către Bucureşti Nord şi apoi spre litoral, va ajunge în capitală cu peste 300 de minute întârziere, din cauza deranjamentelor înregistrare între Vălişoara şi Timiş. Pe acest traseu trenurile circulă cu locomotive diesel.

Trenurile au fost oprite temporar, pe parcursul nopţii, în diferite gări, pentru a permite accesul drezinelor pantograf şi intervenţia personalului feroviar, atât cât pentru îndepărtarea copacilor, cât şi pentru repunerea sub tensiune a firului de contact” transmite CFR.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW