Monday, November 28, 2022
Jurnalism corect


Ciprian Teleman a demisionat din USR: Voi susține în continuare orice proiect care are ca viziune modernizarea României

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 28 mai 2022

Ciprian Teleman, fost ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, în Guvernul Cîţu, şi-a anunţat, sâmbătă, demisia din USR, prin intermediul unui mesaj intern adresat colegilor. Ciprian Teleman a fost preşedinte al organizaţiei PLUS Ilfov, înainte de fuziunea partidului cu USR.

Dragi prieteni, vă doresc mult succes în planurile pe care le aveţi pentru România. Mulţumesc pentru gânduri, pentru critici şi pentru susţinere. Voi susţine în continuare, cu tot ce pot, orice proiect care are ca viziune modernizarea României”, se precizează în mesajul transmis de Ciprian Teleman colegilor din USR.

În urmă cu două zile, acesta postase pe Facebook o fotografie în care apare alături de Dacian Cioloş.

Trei ani. Echipa de la Bruxelles este cel mai bun rezultat politic al USR PLUS. Pe locul al doilea al doilea este grupul de parlamentari. Calitatea activităţii parlamentare a crescut datorită colegilor noştri. Ambele rezultate au venit din calitatea intrinsecă a oamenilor, fără vreo influenţă determinantă din partea forului de conducere a USR. E un ideal al leadershipului, să devii inutil”, spunea el în postare.

Ciprian Teleman a fost preşedinte al organizaţiei PLUS Ilfov, înainte de fuziunea cu USR.

Europarlamentarul USR Dacian Cioloş va anunţa un nou proiect politic săptămâna viitoare, au declarat pentru News.ro surse apropiate fostului lider USR, precizând că acesta va fi urmat de maximum 10 parlamentari USR şi de patru eurodeputaţi.

Printre parlamentarii  care îl vor urma cu siguranţă pe Dacian Cioloş se numără Andrei Lupu, care a şi anunţat public că ia în calcul plecarea din USR, Lorant Sas, Alin Prunean şi Cosmin Poteraş. Anca Dragu, promovată de Dacian Cioloş în funcţia de preşedinte al Senatului, e indecisă.

Sursă foto: Facebook / Ciprian Teleman

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW