Monday, May 23, 2022
Jurnalism corect


Ciprian Ciucu renunță la funcția de președinte al ANFP, după ce și-a preluat mandatul de primar

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 28 octombrie 2020

Ciprian Ciucu a anunțat că își va da demisia din funcția de președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici(ANFP).

Primarul Sectorului 6 a fost numit președinte al ANFP în decembrie 2019, iar funcțiile pe care le deține, în acest moment, sunt incompatibile.

Ciprian Ciucu a anunțat că, deși mai avea la dispoziție 15 zile să aleagă una dintre cele două funcții, nu va aștepta să se ajungă la termenul limită.

Am preluat mandatul la ANFP pe 4 decembrie 2019 şi aproximativ sunt 11 luni de mandat. (…) Întrucât am fost instituit în funcţia de primar al Sectorului 6 (…) am 15 zile la dispoziţie ca să optez pentru una dintre cele două funcţii care sunt incompatibile, cea de preşedinte ANFP şi cea de primar al Sectorului 6. Nu am aşteptat 15 zile, am aşteptat doar câteva zile şi astăzi îmi voi prezenta demisia în faţa primului-ministru din poziţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi voi rămâne exclusiv cu funcţia de primar al Sectorului 6”, a spus Ciprian Ciucu, într-o conferinţă de presă în care şi-a prezentat bilanţul activităţii în funcţia de preşedinte al ANFP, citat de Agerpres.

CITEȘTE ȘI: OFICIAL Ciprian Ciucu și-a preluat mandatul de primar al Sectorului 6

Acesta a mai precizat că, după ce a depus jurământul de învestire în funcție, și-a luat concediu fără plată de la ANFP, pentru că nu i s-a părut normal să ia salariu de la două instituții ale statului.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW