PoliticStirile zilei

Ciprian Ciucu, în conflict cu Armata. Primarul Sectorului 6 a dat în judecată MApN pentru a bloca construirea unor cazărmi pe terenul unde și-ar fi dorit un parc

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță că a dat în judecată Ministerul Apărării și că a atacat autorizația de construire pentru un hotel „cu circuit închis” care ar urma să fie edificat în Drumul Taberei, relatează Agerpres.

„Ministerul Apărării și-a dat singur autorizație de construire pentru terenul de vizavi de parc, în Drumul Taberei. Am avut niște discuții cu ceva generali acum vreo trei-patru ani, pentru că voiau să facă acolo un hotel. Un hotel cu front stradal, chiar vizavi de Piața Moghioroș, unde era patinoar pe vremuri. Evident că eu nu le-aș fi emis niciodată acea autorizație de construire. Vă anunț în premieră că i-am dat în judecată. Am atacat autorizația de construire”, a spus Ciucu, miercuri, în ședința Consiliului Local Sector 6.

Cu una dintre cele mai mici suprafețe de spațiu verde pe cap de locuitor dintre capitalele statelor membre ale Uniunii Europene, municipiul București are mare nevoie de investiții la acest capitol.

Primăria vrea parc, Armata face cazărmi

Deși stă ceva mai bine în ceea ce privește spațiile verzi în comparație cu celelalte sectoare, Sectorul 6 are o problemă legată de parcurile în care cetățenii să își petreacă timpul liber. Mai exact, acestea sunt insuficiente. În zilele frumoase de weekend, aleile Parcului Drumul Taberei, cel mai mare din sector, sunt arhipline, plimbarea semănând mai degrabă cu transferul între cele două stații de metrou Unirii.

În acest context, Primăria Sectorului 6 și dorit extinderea parcului Drumul Taberei peste strada Brașov și linia tramvaiului 41, pe un teren cu o suprafață de circa 4 hectare al Ministerului Apărării, aflat în paragină.

Cu toate acestea, administrația locală nu a reușit să facă mare lucru. Potrivit informațiilor nostre, primarul Ciprian Ciucu a făcut demersuri pentru obținerea terenului inclusiv pe lângă Nicole Ciucă, în timpul în care acesta era premier, însă acesta l-a refuzat categoric.

Ministerul Apărării și-a propus să construiască acolo mai multe clădiri. Este vorba, mai exact, de un complex militar de reprezentare și unul pentru realizarea unor pavilioane multifuncționale. Un contract în acest sens, în valoare de 28,1 milioane lei, fără TVA, a fost încheiat în urmă cu 2 ani cu firma Strabag. Deocamdată au fost efectuate doar mici lucrări de amenajare a terenului.

Ministerul Apărării și-a autorizat singur blocurile

Începerea lucrărilor nu ar fi fost însă posibilă, fără acordul Primăriei, dacă în 2016 legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcții nu ar fi fost modificată. Mai exact, la articolul 43 a fost introdus un alineat prin care Armata, Poliția și serviciile de informații și pot, autoriza singure construcțiile, în anumite condiții.

„Prin excepție de la prevederile art. 4, autorizarea executării lucrărilor de construcții: a) cu caracter special, inclusiv cele executate la construcțiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), se face de către instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, în baza unor proceduri comune stabilite împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ministerul Culturii, în condițiile legii”, prevede Articolul 43 din Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Procedura a fost adoptată ulterior, în anul 2018, printr-un ordin comun emis de Ministerul Dezvoltării, Ministerul Culturii și instituțiile din sistemul de ordine publică și securitate națională.

Firma oligarhului rus sancționat de SUA, contracte în România

Printre acționarii firmei Strabag face parte și oligarhul rus Oleg Deripaska. Acesta a fost plasat pe lista de sancțiuni a SUA din aprilie 2018. După începerea războiului din Ucraina a fost sancționat de Uniunea Europeană, Marea Britanie și Canada.

Conducerea gigantului austriac a făcut eforturi în ultimul an pentru a se delimita de controversatul său acționar, care încă deține o cotă peste 27%. Pe 15 martie 2022, Strabag a anunțat încetarea unilaterală a acordului de sindicat încheiat cu Rasperia, Uniqa și Reiffeisen. Măsura a fost luată, spuneau la vremea respectivă reprezentanții companiei, din cauza sancțiunilor impuse asupra lui Oleg Deripaska de către Marea Britanie și Canada, care făceau referire la plata dividedelor.

A fost o încercare de spălare a imaginii. Veridicitatea acestei informații a fost infirmată în aceeași zi de reprezentanții unui alt acționar – Uniqa -, care au transmis că sindicatul este valabil până la 31 decembrie 2022. De altfel, potrivit unei publicații germane, sindicatul s-ar fi dizolvat oricum de la acea dată.

Pe 5 mai 2022, conducerea Strabag a decis să înghețe plata dividendelor către Rasperia, însă, potrivit Der Standard, compania lui Deripaska a dat deja în judecată gigantul austriac pentru recuperarea banilor.

O astfel de măsură poate fi oricum pusă serios sub semnul întrebării. În 2018, când oligarhul rus a fost plasat pe lista de sancțiuni a SUA, în mod similar, conducerea Strabag a suspendat plata dividendelor către Rasperia, pe care însă le-a achitat doi ani mai târziu. A fost vorba despre aproape 54 milioane euro.

Afacerile Strabag cu statul român au crescut spectaculos în ultimii. Dacă în 2021 firma austriacă obținea contracte cu statul de 850 milioane lei, fără TVA, anul trecut valoarea noilor înțelegeri ajunsese la aproape 2 miliarde lei, fără TVA.

Articole Recomandate

Back to top button