Monday, October 3, 2022
Jurnalism corect


Cioloș: Personal nu cred că PNL a făcut tot ce i-a stat în putință pentru alegerile locale în 2 tururi

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 6 februarie 2020 Etichete: , , , ,

Președintele PLUS, Dacian Cioloș, crede că PNL nu a făcut “făcut tot ce i-a stat în putință” pentru a se ajunge la organizarea de alegeri locale în 2 tururi de scrutin. În opinia sa declanșarea de alegeri anticipate este „cea mai bună opțiune în momentul de față”.

„Dacă chiar voiau și erau convinși de alegerile în două tururi, trebuia să fie unul din primele proiecte cu care să vină imediat ce a fost guvernul instalat. (…) Rămân puține posibilități pentru alegeri în două tururi. Noi sperăm totuși. Singura condiție în care am susține un nou guvern din care suntem gata să facem parte: alegeri în două tururi. (…) Dacă se organizează alegeri anticipate, nu mai putem avea alegeri în două tururi. Dar atunci, pentru a mai salva ceva, e nevoie de colaborare politică pentru a trimite PSD în opoziție. (…) Personal nu cred că PNL a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a avea alegeri în două tururi”, a declarat Dacian Cioloș, la EuropaFM.

Dacian Cioloș a mai afirmat că declanșarea de alegeri anticipate este „cea mai bună opțiune în momentul de față”.

„Avem nevoie de alegeri anticipate. Asta e opțiunea cea mai bună în momentul de față. Nicio altă soluție politică nu va crea stabilitate politică”, a adăugat Cioloș.

Președintele PLUS a mai adăugat că Alianța USR-PLUS a vrut să demonstreze că nu fuge de responsabilitatea guvernării, motiv pentru care astăzi, la consultările de la Palatul Cotroceni, el a fost propunerea pentru funcția de premier.

„Opțiunea cea mai bună e organizarea de anticipate, dar am vrut să dăm un mesaj foarte clar că Alianța USR PLUS e pregătită de guvernare în orice moment, pentru a nu mai fi îndoieli că ne eschivăm. Dacă nu vor fi posibile anticipate, da, suntem gata să ne asumăm și guvernarea și să facem ceea ce poate fi făcut”, a mai afirmat Cioloș.

Alianța USR PLUS l-a propus, joi, la consultările cu Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni, pe Dacian Cioloș în funcția de premier al României.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW