Cioloș, după acuzațiile PSD în cazul Roșia Montană: Marcel Ciolacu, dă-l afară pe Ponta imediat din Guvern
Fostul premier Dacian Cioloș respinge luni, 5 februarie, acuzațiile social-democraților în cazul Roșia Montană. Reprezentanții partidului au transmis luni un comunicat în care îi acuză pe foștii premieri, Ludovic Orban și Dacian Cioloș, USR, dar și pe fostul ministru al culturii, Corina Șuteu, că au susținut includerea zonei în patrimoniul UNESCO, decizie care din perspectiva social-democraților ar duce la pierderea procesului de către statul român.
România ar putea fi obligată să plătească despăgubiri de peste 2 miliarde de dolari către compania canadiană Gabriel Resources pentru blocarea exploatării aurului de la Roșia Montană.
„Marcel Ciolacu, dă-l afară pe Ponta imediat din Guvern (…) PSD-ul lui Marcel Ciolacu ar trebui să-i ceară scuze poporului român pentru acest prejudiciu, iar cei care au pus la cale toată afacerea să plătească până la ultimul leu. Marcel Ciolacu, aflat în campanie, ar vrea ca altcineva să plătească prejudiciile pentru oalele sparte de prietenul său Ponta, care s-a angajat, în 2013, în numele statului român, să dea în exploatare acel zăcământ știind că este protejat prin lege”, a scris Dacian Cioloș într-o postare pe Facebook.
Mai mult, Cioloș a lăsat să se înțeleagă că social-democrații ar avea interese în scandalul Roșia Montană.
„Apropo: îl întreb pe Marcel Ciolacu oare cine beneficiază din jongleriile pe bursă cu acțiunile firmei canadiene, care cresc după ce el a spus public, înainte de o decizie a tribunalului, că statul român va pierde procesul? Oare nu tot ei, pesediștii, cu Ponta și prietenii lui beneficiază?”, a întrebat retoric șeful REPER.
Tribunalul de arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID) urmează să pronunțe o decizie în litigiul intentat statului român de către compania canadiană Gabriel Resources, cea care ar fi trebuit să exploateze zăcămintele de aur de la Roșia Montană. Potrivit informațiilor noastre, tendința este în acest moment ca România să piardă judecata, ceea ce ar însemna că va fi obligată la plata unor despăgubiri de peste 2 miliarde euro.
Foto: Inquam Photos / George Călin



