Ciolacu, despre Mihai Tudose: Nu consider că a fost traseist politic/Au fost mult prea multe convulsii în interiorul PSD
Președintele Interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a precizat, vineri, că nu îl consideră pe Mihai Tudose un traseist politic, în contextul întoarcerii acestuia în Partidul Social-Democrat.
„Nu consider că domnul Tudose a fost traseist politic. Nu consider pe niciun coleg care a plecat tot către un partid de stânga ca fiind traseiști politici, dintr-un singur motiv: au fost mult prea multe convulsii în interiorul PSD-ului și s-a ascuns o perioada îndelungată adevărul, ca eu să îmi permit să pun vreo etichetă unui fost coleg”, a declarat Marcel Ciolacu, în conferința de presă de la Brăila.
Fostul premier Mihai Tudose a semnat, miercuri, adeziunea pentru a reveni în PSD Brăila. Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Marian Dragomir, care susține că Tudose a fost „cel mai bun ministru”.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii