Saturday, April 20, 2024
Jurnalism corect


Ciolacu: Dacă Guvernul va îndrăzni să trimită la publicare OUG adoptate marți seară, vom sesiza Avocatul Poporului și vom opri acest șir de ilegalități

By Madalina Balaceanu , in Politic , at 9 februarie 2020 Etichete: ,

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că în cazul în care Guvernul va trimite la publicare în Monitorul Oficial cele 25 de ordonanțe de urgență adoptate în ședința de marți, social-democrații vor sesiza Avocatul Poporului și va opri „acest șir de ilegalități, această batjocură la adresa democrației”.

”PSD a fost supus unui atac continuu din partea tuturor, din partea multor forţe din această ţară. În fapt, au vrut să distrugă acest partid şi, din păcate, nu este prima oară. Uniţi, cu încredere unii în alţii, am rezistat şi de data aceasta acestui atac. Am văzut cu toţii în ultimele luni unde poate duce lupta politică purtată fără raţiune şi fără ruşine”, a afirmat Ciolacu.

Liderul social-democrat susține că „PNL a vrut și încă mai vrea să modifice legislația

„Dacă vor îndrăzni să trimită la publicare aceste ordonanţe, atunci vom sesiza Avocatul Poporului şi vom opri acest şir de ilegalităţi, această batjocură la adresa democraţiei” a avertizat Ciolacu.

Ciolacu a criticat faptul că PNL a dat 55 de OUG în trei luni și a precizat că este un „record absolut în democrația post-decembristă a României”.

„Ei vor alegeri anticipate ( PNL, Iohannis n.r.)  pentru că nu vor să crească salariile de la 1 septepbrie, vor alegeri anticipate pentru că nu ştiu să guverneze, vor alegeri anticipate pentru că se împrumută de bani şi noi nu ştim unde se duc miliardele acestea, vor alegeri anticipate pentru că vor să ascundă faptul că România se întoarce în austeritate”, a conchis liderul interimar al PSD.

Ciolacu va anunța săptămâna viitoare dacă se înscrie în competiția pentru funcția de președinte plin al PSD

De asemenea, Marcel Ciolacu a declarat că săptămâna viitoare va anunța dacă se înscrie sau nu în competiția pentru funcția de președinte plin al partidului, la congresul ce ar urma să aibă loc, cel mai probabil, la sfârșitul acestei luni.

„Mă onorează şi mă obligă propunerea făcută de doamna Firea. Este normal ca în aceste zile împreună cu colegii mei să începem să avem discuţii serioase şi să iau personal o decizie. Înainte de toate vreau ca luni, când ne reunim toţi colegii din ţară, să avem o discuţie serioasă în ceea ce priveşte viitoarea strategie a PSD, să închidem discuţiile în ceea ce priveşte modificările la statutul PSD şi nu în ultimul rând să decidem data congresului. Nu aş fi candidat fără susţinerea celei mai mari şi puternice organizaţii a PSD la nicio funcţie”, a spus Ciolacu duminică la Conferinţa extraordinară a PSD Bucureşti.

Social-democratul a mai „nu vrea să facă aceleași greșeli pe care le-a u făcut și alții”.

 „Nu vreau să fac aceleaşi greşeli pe care le-au făcut alţii. Consider că preşedintele PSD nu trebuie să vină în această funcţie doar pentru că are cea mai înaltă funcţie în statul român (sic!). Preşedintele PSD trebuie să fie ales de către dvs. la congres pentru că poate demonstra şi poate arăta anumite victorii. De aceea eu o perioadă mai lungă de timp am încercat să nu fac niciun anunţ. Cu certitudine săptămâna viitoare voi face acest anunţ – dacă voi intra în această cursă. Vreau să găsim formula de echipă cea mai bună astfel încât anul acesta, în cele două bătălii electorale, PSD nu să intre în turul 2, ci să câştige alegerile”, a subliniat Ciolacu.

Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW